AUR se OPUNE interceptării conversațiilor private din mediul online. Senatorul Claudiu Târziu: Proiectul trebuie respins. Nu vrem să redevenim o naţiune supravegheată de securiști!

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), singurul partid care a votat împotriva interceptării conversațiilor de pe Whatsapp, Telegram și Signal, cere senatorilor să nu voteze proiectul de lege promovat de F. Cîțu, a transmis, vineri, partidul AUR, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Suntem singurul partid politic din afara sistemului și asta se vede și în felul în care a fost votat proiectul de lege în prima cameră sesizată. Facem însă o încercare – un apel la conștiința tuturor senatorilor, pentru a respinge acest proiect nefast. Să nu ne întoarcem la practicile statului totalitar din perioada comunistă. Nu vrem să redevenim o naţiune supravegheată de securiști! AUR își propune să consolideze standardele democratice, nu să le coboare”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.

Citiți și:  Gata, serviciile au ales urmașul lui Iohannis!

„Guvernul Cîțu a adoptat, cu trei zile înainte de a fi demis de Parlament, un proiect de lege în care a fost introdus pe șest un articol ce lărgește în mod nejustificat interceptările electronice. Atât a putut marele liberal Florin Cîțu, ajuns astăzi în dizgrația tuturor: ziua ca hoții, a dat un ultim atac la drepturile și libertățile cetățenești. AUR a votat împotriva acestui proiect la Camera Deputaților și va fi consecvent la Senat. Cerem o dezbatere publică serioasă pe acest subiect, cu implicarea tuturor specialiștilor din societatea civilă”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice și pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice a fost adoptat, fără modificări, de către Camera Deputaților la data de 7 decembrie, cu 256 de voturi pentru, 34 de voturi împotrivă și 7 abțineri. Toți parlamentarii AUR au votat împotriva acestui proiect.

Citiți și:  DICTATURĂ ÎN ROMÂNIA! Serviciile secrete vor ști ce scriem pe WhatsApp

VEZI SI – DICTATURĂ ÎN ROMÂNIA! Serviciile secrete vor ști ce scriem pe WhatsApp

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Un cometariu

  1. Mai Claudiu, dar o natiune supravegheata de americani, cu mina romanilor, cum iti suna ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.