Valer Kovacs, agentul de poliție care a fost executat de IPJ Timiș în timp ce se afla în concediu medical și care, ulterior, a fost repus în funcția de chestorul Liviu Vasilescu, șeful Inspectoratului General al Poliției Române, lansează noi acuzații. Kovacs a precizat, pentru Bugetul.ro, că persoanele care au comis acest abuz ar trebui să plătească, șeful IPJ Timiș, Alin Petecel, cel care a ordonat destituirea, fiind direct vizat.
Kovacs susține că a intrat în scandal cu conducerea IPJ Timiș în momentul în care a cerut redeschiderea poligonului din curtea Inspectoratului, în anul 2019, după uciderea polițistului Cristian Amariei și nu de acum, de când a dezvăluit planul de amenzi al Poliției, pe timp de stare de urgență.
Conform președintelui executiv al SNPR Decus Timiș, IPJ Timiș plătește bani la un poligon privat, pentru antrenamentele polițiștilor, în loc să refacă poligonul din curtea instituției.
Valer Kovacs a declarat, pentru Bugetul.ro, că în luna decembrie a anului 2019 a făcut o cerere la ministrul de Interne, Marcel Vela, pentru reabilitarea poligonului lăsat în paragină de conducerea Poliției Timiș.
În doar o lună, ministrul Vela a rezolvat problema, iar banii au fost virați în conturile IPJ Timiș, ne-a mai declarat Kovacs. Deși are banii din luna ianuarie, IPJ Timiș a început de-abia azi lucrările de reabilitare a poligonului.
„Eu am făcut multe solicitări legate de poligonul de tragere din curtea IPJ Timiș. Astăzi, din câte am înțeles, au început să demareze lucrările pentru reabilitarea lui, că banii erau veniți din luna ianuarie. Acum suntem în luna a cincea.
De acolo a pornit, de fapt, scandalul. Eu am cerut de anul trecut. Noi avem poligon în curte și nu putem să-l folosim, că era dezafectat de 15 ani. Nimeni nu s-a gândit că putem să ne antrenăm acolo.
„Am ajuns, în luna decembrie, să fac hârtie la ministru”
Eu am făcut solicitare, cred că din luna a șaptea a anului trecut. Și am ajuns, în luna decembrie, să fac hârtie la ministru. I-am specificat în două pagini că e necesar poligonul, l-am rugat să ne ajute cu fonduri necesare, să găsească soluții și în 20 ianuarie, din câte îmi amintesc, erau banii în contul IPJ Timiș.
Noi efectuăm tragerile anuale la AJVPS Timiș (Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din județul Timiș), la un poligon privat. IPJ Timiș plătește bani pentru ca polițiștii să-și facă tragerea anuală sau tragerea de pregătire la un poligon privat, când noi avem în curte poligon. Se pot economisi niște bani (n.r. – facă tragerile se efectuează în poligonul din curtea IPJ Timiș). Asta a fost destinația poligonului din cadrul IPJ Timiș, trebuia doar reabilitat. Nu se făcea nimic acolo, era închis, iar clădirea, lăsată în paragină. Noi 15 ani am tras la poligon privat.
După ce a murit colegul meu, Cristian Amariei, am zis să fac demersul. În 2018 am avut o singură tragere și aia a fost de verificare, nicidecum de pregătire. Și am zis să facem poligonul, că mor colegii noștri cu pistolul în mână. Armamentul e învechit de 40 de ani și avem și pregătire precară. Am fost la două televiziuni locale, am vorbit despre dotare, despre Logan-uri.
Mi se pare aberant ca tu ca instituție să plătești la poligon privat, când ai poligon în curte”, a declarat, pentru Bugetul.ro, agentul de poliție Valer Kovacs.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!