ATENTIE, romani! Jaf ca-n filme, în București cu FALSI angajați Electrica


Doi bărbați care au furat 100.000 de lei din casa unei femei de 71 de ani din București au fost reținuți de polițiști. Aceștia continuă cercetările pentru prinderea unei alte persoane implicate în furt, dar și pentru recuperarea integrală a prejudiciului, anunță MEDIAFAX.

Polițiștii din București au făcut joi cinci percheziţii domiciliare la locuinţele mai multor persoane acuzate că fac parte dintr-o grupare infracţională.

Verificările au fost făcute, după ce marți o femeie de 71 de ani a sesizat faptul că doi bărbaţi, care s-au dat drept ai angajați ai unei companii de distribuţie a energiei, i-au solicitat accesul în locuinţă sub pretextul că vor să verifice contorul. „După câteva minute cei doi au părăsit apartamentul, iar după plecarea acestora, persoana vătămată a observat lipsa a peste 100.000 de lei, sumă pe care o avea într-un dulap”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Oamenii legii au stabilit că cei doi bărbați, care au intrat în casa femeii cu fețele acoperite cu măști de protecție, au fost ajutați de o altă persoană, care i-a transportat cu o mașină.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au depistat două dintre persoanele căutate și au recuperat 81.000 de lei.

Cei doi bărbați au fost duși la audieri și reținuți pentru furt calificat.

Cercetările în acest caz continuă pentru depistarea celui de-al treilea bărbat și pentru recuperarea întregului prejudiciu.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu