Atac DUR la adresa miliardarului Tiriac: Este întruchiparea sălbăticiei afaceristice a ultimilor 30 de ani


Filozofia de viață a lui Ion Țiriac a virusat ecranele românilor în toate felurile în ultimii 30 de ani. Epoca filozofiei Țiriac a dus oamenii la sparanghel. Asta susține Costi Rogozanu, într-un editorial, după ce miliardarul i-a luat apărarea prietenului său, magnatul neamț Clemens Tönnies, proprietarul imensului abator unde 1.000 de români cu COVID-19.

Principala întrebare pe care nu și-o pune Ion Țiriac despre propria biografie și evoluție este: dacă eram azi un băiat sărac din familie de muncitori din România, aș fi reușit măcar să ies din cartierul meu? Țiriac pomenește de zilele grele ale copilăriei în România anilor 50 și sunt impresionante. Însă copilul Țiriac, așa sărac, atunci a avut o șansă, o rețea socială care l-a scos în față. Așadar, la întrebarea ”un Ion Țiriac copil astăzi ar fi reușit să scape de sărăcie și chiar să joace tenis?” răspunsul meu ar fi: mai mult ca sigur că nu. Și cred că e și al lui Ion Țiriac, are atâta inteligență cât să nu se autogratuleze și când o fi singur în fața oglinzii. De ce? Pentru că, chiar și după filozofia lui Țiriac, cu ridicatul de jos prin muncă, o societate trebuie să-ți mai și permită așa ceva. Societatea de azi e una a lui Țiriac miliardarul, fără nicio șansă pentru un nou Țiriac plecat de jos. Halep e un talent uriaș, dar ea s-a dezvoltat în mult-visatul sport-business al lui Ion Țiriac maturul, nu în sportul romantic în care a excelat Țiriac tânărul. Adică, fără o familie cu venituri peste medie, care să investească în copilul lor ca într-un start up, talentul n-ar fi contat.

Țiriac este această contradicție mergătoare. S-a ridicat de jos și a luptat cât a putut, la el în țară, în utlimele 3 decenii, pentru o lume cât mai puțin primitoare pentru copii de condiție modestă, așa cum era el. Filosofie de tip Dallas De când l-am văzut prima oară la televizor omul propunea o viziune de tip Dallas (serialul) asupra lumii. Juca rolul unui american plonjat în vastele domenii postcomuniste. Îl auzeam dând lecții despre muncă și succes în afaceri. Asta în timp ce în jurul meu, în anii 90, oamenii munceau de spărgeau și în jurul lor se prăbușeau toate. Ceva însă creștea totuși.

……………….

Dar Țiriac nu are nimic în comun cu ăia din care se trage, pătura muncitoare de jos. El este pur și simplu anturajul său, el este 1%, el este tot ce predică de 30 de ani încoace: bogăție și privilegiu. Foarte bine, să rămână în viața lui ca un safari. Dar epoca filozofiei Țiriac apune în această perioadă, se surpă din simplul motiv că un cinism poate cândva exotic a rămas acum doar cinism. Nu e vorba doar de cinismul lui deja agasant; românii au învățat sistemul în una din cele mai dure variante europene. Au făcut sport extrem capitalist fără plasă de siguranță. Țiriac este sălbăticia afaceristică vlăguitoare a ultimilor 30 de ani. Afacerile fără niciun retur către comunitate. Afacerea-vampir. Este omul care venea cu ideea să construiască grădinițe private cu ajutor de stat (și partidul ”de stânga” PSD desigur că sărea în ajutor).

Modelul Jurgen Klopp

Mulți ne luăm modele din sport. Eu îl am pe Jürgen Klopp, antrenorul FC Liverpool. Klopp făcea o declarație acum vreo trei ani, devenită virală între timp: ”sunt mai mult de stânga decât de centru. Cred în statul social. Nu sunt asigurat privat. Nu voi vota niciodată un partid pentru că promite să le scadă taxele celor cu bani”.(sursa) Asta e moralitate pentru mine, ce spune Klopp e minimal pentru o societate justă. Pentru Țiriac, filozofia vârâtă pe gâtul sărăcanilor postcomuniști a fost întotdeauna invers: trebuie să munciți ca nebunii și poate atunci voi putea să vă iau ceva mai mult pe metrul pătrat în noul meu cartier de locuințe.

Klopp e excepția, Țiriac e regula. E timpul să apreciem excepțiile și să lăsăm conformiștii cinici să se îndoape cât vor cu propriul rumeguș ideologic. Sunt sigur că un tip lucid până la greață precum Țiriac înțelege când îi spui ”gata”: ai luat ce-ai vrut de la țara asta în toate felurile posibile, doar nu vrei și respect? E ca și cum m-ai pune să revăd cu același entuziasm de copil al anilor 90 porcăria aia de ”Dallas”.

Costi Rogozanu/ Libertatea.net

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

510 vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile