ATAC CHIMIC cu GAZ SARIN: Oficial american face DEZVALUIRI SOCANTE

Atacurile desfăşurate de SUA, Franţa şi Marea Britanie împotriva regimului din Siria au distrus obiective unde se aflau materiale care ar fi putut fi folosite pentru producerea unor arme chimice, cum ar fi sarinul.

Un oficial american a declarat că există informaţii care indică folosirea gazului neurotoxic sarin, alături de clor, în atacul chimic din 7 aprilie împotriva oraşului Douma din enclava rebelă Ghouta de est din apropierea Damascului, anunţă Reuters.

„Credem că în atac s-au folosit clorul şi gazul sarin”, a spus reprezentantul SUA.

Oficialul amercian a explicat că simptomele prezentate de victime includ contracţii ale pupilelor, convulsii şi afecţiuni ale sistemului nervos central.
cestea nu sunt provocate de clor, ci sunt specifice expunerii la agenţi neurotoxici.

Citiți și:  De ce Rusia este rea și de ce America e bună?

Sarinul a mai fost folosit şi anul trecut, în atacul de la Khan Sheikhoun, care a provocat atunci primele represalii americane împotriva Siriei. Un alt indiciu în acelaşi sens este numărul mare de morţi, de ordinul zecilor.

Vineri, cu câteva ore înainte de loviturile aeriene, SUA, Franţa şi Regatul Unit au susţinut că deţin dovezi privind folosirea armelor chimice de către regimul condus de preşedintele sirian, Bashar al-Assad, dar nu au precizat despre ce arme este vorba.

O anchetă a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice ar putea determina exact ce substanţe s-au folosit la Douma, dar nu ar putea indica şi autorii atacului, a cărui existenţă este negată în continuare de Siria şi de Rusia.

Citiți și:  Se pregateste Al Treilea Război Mondial?! Scenariul la care absolut nimeni nu s-ar fi gândit

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

2 vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile