“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
MEDICALNATIONALSTIRI

ĂȘTIA PUN POLIȚIA PE NOI! Controlul persoanelor aflate în concediu medical echivalează cu arestul la domiciliu

conc 696x462 1

Polițiștii se opun efectuării controlului la domiciliul persoanelor bolnave.

Polițiștii au atacat extrem de dur proiectul care instituie controale la locuințele persoanelor aflate în concediu medical. Aceștia au susținut foarte clar că nu au de gând sub nicio formă să efectueze astfel de verificări, arătând că măsura echivalează cu un arest la domiciliu și că este atât ilegală, cât și neconstituțională.

Parlamentarii au revenit cu ideea poliției concediilor medicale, pe care vor să o transpună în legislație, pe motiv că s-ar comite abuzuri în acest sens. Mai exact, că românii ar beneficia de concedii medicale plătite fără a fi, de fapt, bolnavi. În primul rând, absența sau prezența la domiciliu nu arată, în vreun fel, cât de bolnav ești. Cunosc un caz recent al unei persoane operate pe coloană. Refacerea capacității de muncă durează cam 3 luni, dar chiar medicii i-au recomandat să facă plimbări și mișcări ușoare pentru refacerea ligamentelor. Omul se mișcă cu greu, dar se mișcă și chiar pleacă de acasă. În opinia legiuitorului, acest om trebuie sancționat și trimis, cu forța la muncă. Sau să luăm, de exemplu, bolnavii de cancer, care iau citostatice și abia se târăsc. Ei bine, și aceștia îndrăznesc să se aventureze în afara casei, să ia puțin aer, cum se spune. Și pe aceștia îi condamnăm? Polițiștii, cei care ar trebui să însoțească organele de control la locuințele bolnavilor, spun că interdicția impusă unui om bolnav de a ieși din casă este pur și simplu un arest la domiciliu, o măsură atât ilegală, cât și neconstituțională.

”Arestul medical la domiciliu este ilegal, inuman și neconstituțional. Că doamna deputat și fost ministru al Muncii, Raluca Turcan (inițiatorul proiectului de lege), nu are capacitatea de a sesiza ridicolul, ilegalitatea și neconstituționalitatea propunerii sale legislative pare evident, dar colegii săi de partid și de guvernare sau consilierii personali ar trebui să o sfătuiască în acest sens, că iar se face de băcănie”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).

Măsurile privative de libertate pot fi decise doar de judecători

Sindicaliștii din MAI susțin că parlamentarii ar trebui să legifereze reglementări mai clare și pedepse mai dure pentru acei angajatori care nu asigură condiții minime obligatorii de sănătate și securitate la locul de muncă, ceea ce conduce la accidentări sau boli profesionale grave în rândul angajaților, unele cu urmări fatale ori cronice asupra vieții de zi cu zi a oamenilor.

”Conform legii în vigoare, măsurile privative de libertate pot fi decise numai de către un judecător de drepturi și libertăți. Actuala propunere este un nou tip de arest la domiciliu, și anume arestul medical la domiciliu, care este vădit imoral, inuman, ilegal și neconstituțional. Niciodată nu vom fi de acord ca Poliția să facă verificări la adresa unde eventual ați aresta, voi, medical, oameni bolnavi. Ați mai făcut asta, pe timpul pandemiei, când erați tot pe cai mari, în Guvern, și tot pe noi ne-ați împins în față, să ne înjure lumea și să ne țină minte, pe vecie, că am fost folosiți pentru hăituirea celor declarați pericol public medico-sanitar de către puterea din care făceați și faceți și acum parte. Și noi decontăm în sondaje acest lucru, iar oprobiul opiniei publice va fi greu de contracarat”, se mai precizează în comunicatul SNPPC.

Refuz categoric al sarcinilor în plus

Sindicaliștii mai arată că deficitul din MAI este, la ora actuală, de 15.000 de polițiști, iar sarcinile și structurile noi apărute, de genul poliția școlilor și poliția animalelor, fac dificilă îndeplinirea atribuțiilor. Tocmai de aceea, o altă sarcină în plus pentru polițiști este imposibil de acceptat, susține SNPPC. ”Bugetul asigurărilor de sănătate este insuficient nu pentru că este jupuit” de angajații bolnavi, ci pentru că este dedicat unor achiziții și investiții orientate către cine trebuie. În plus, majoritatea covârșitoare a contractelor de muncă înregistrate în Revisal sunt pe salariul minim pe economie, unul de mizerie, ceea ce determină, implicit, sume mici la capitolul taxe și impozite, având în vedere că sunt stabilite ca procent din salariu”, se mai precizează în documentul citat.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.