“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NOUTATIUMOR

Ăsta da premier! În timp ce Cioloş se plimbă cu avionul, Ponta merge numai cu duba

ponta-in-duba

Nu i-au ținut mult tehnocratului de Cioloș figurile cu mersul cu avionul la Economy Class. În timp ce presa plătită de Soroș, slugarnică tehnocraților, prezenta numai imagini cu acesta în avion, fostul și viitorul premier al României, Victor Ponta, dădea o dovadă de o modestie ieșită din comun.

„În următoarele luni mă voi plimba prin țară, între București și Ploiești, poate și spre alte Curți de Apel, doar cu duba. Ca fost procuror știu care sunt procedurile în cazul meu și ca om ce nu se poate abține să facă tâmpenii, știu că voi trece de la control judiciar direct la transport cu duba”, a explicat, într-un moment de luciditate, deputatul Victor Ponta.

VEZI SI: JEGUL de Victor Ponta ii ridiculizeaza pe romanii ingrijorati de venirea imigrantilor: „SPERIATI cu mentalitate de secolul 19″

Experții spun că Ponta ar putea duce modestia mai departe decât orice al ministru în funcție, aproape la fel de departe ca părintele său politic, Adrian Năstase. În timp ce Cioloș se va lăfăi în continuare într-un apartament de două camere în centrul Bucureștiului, Ponta s-ar putea să ajungă undeva la periferia Capitalei, într-un oraș oarecare, unde va sta împreună cu alți trei oameni într-o încăpere de maxim 3 pe 5 metri, cu paturi suprapuse. (sursa – Times New Roman)

VEZI SI: TRADATORII: Bogdan Diaconu ii cedeaza sefia PRU lui VICTOR PONTA!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.