Articolul pe care Cristian Tudor Popescu l-ar vrea dispărut din arhivele presei!


Un articol publicat în 19 iunie 1990 de către cunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu ne arată că măruntaiele presei sunt uneori greu de înțeles, iar Istoria le păstrează intacte. Îl republicăm dintr-un singur motiv. Jurnalistul nu și-a cerut niciodată scuze pentru ceea ce a publicat în iunie 1990. Poate o va face la 30 de ani la acele evenimente.

Un articol apărut în ziarul „Adevărul” în iunie 1990, sub semnătura lui Cristian Tudor Popescu îi provoacă și acum insomnii celui mai cunoscut gazetar român. În acele momente, când minerii terorizau Capitala, băteau oameni nevinovați pe stradă, distrugeau sediile de partide și de ziare, CTP-ul le găsea o explicație omenească: erau victimele imaginilor difuzate de TVR din 13 iunie. Când avusese loc o tentativă de lovitură de stat. Dar citiți singuri ce spunea acesta în iunie 1990.

Spirala violenței

Adevărul, 19 iunie 1990

Că pe 13 iunie a avut loc în București o tentativă de lovitură de stat este un fapt a cărui negare nu poate fi discutată decât în termenii cretinismului sau candorii, după cum se exprima dl Răzvan Teodorescu. Oricine s-a aflat în acele ore la Televiziune, la Interne sau la Poliție poate rememora mirosul sălbăticiei și fricii care pluteau în aer. E lesne de înțeles că imaginile din seara aceea, transmise de TVR, și mai ales lipsa oricăror imagini, vreme de 40 de minute, pe micul ecran, au creat, inevitabil, o stare de tensiune, de panică, în întreaga țară. Ceea ce s-a întâmplat a doua zi în București, începând cu primele ore ale dimineții, a fost o reacție tot atât de inevitabilă; spirala violenței, odată inițiată, urcă întruna. Această reacție s-ar fi produs și în lipsa apelului prezidențial, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucură Președintele și Guvernul. În aceste condiții, comportamentul grupurilor minerești și muncitorești nu a fost, nici nu avea cum să fie, pașnic. Faptul că presa străină nu vrea să vadă decât violențele acestei, să-i spunem, „poliții civile”, trecând cu nonșalanță peste cele întâmplate în 13, este un lucru cât se poate de iritant, dar asta nu înseamnă că aceste violențe pot fi trecute sub tăcere. Unul dintre aspectele cele mai grave îl constituie faptul că alegerea victimelor s-a făcut, de multe ori, pe baza unor denunțuri urlate în gura mare sau a unor indicii tragicomice: părul lung sau barba la băieți, fusta scurtă la fete.

Citiți și:  Cristian Tudor Popescu (CTP) – un exhibiționist limbut!

Un comunicat Rompres de ultimă oră ne pune însă pe gânduri în privința identității făptuitorilor de violențe din ziua de 14: conducerea PNȚ-cd arată că în ziua de 14 iunie, orele 5.00, un grup numeros de indivizi travestiți în mineri au pătruns prin forță în sediul partidului din B-dul Republicii; înarmați cu răngi, topoare și târnăcoape, aceștia au procedat la maltratări grave, devastări și sustrageri.

În 14 iunie 2019, a dat o primă explicație, din care cităm câteva fragmente:

Cristian Tudor Popescu:

● Ce s-a întâmplat pe 13 iunie în București a arătat ca o încercare de lovitură de stat. Am spus-o și o spun fiind de față ca reporter la asaltul asupra Poliției Capitalei, cât și asupra Televiziunii Române. Cine erau asaltatorii care au furat arme, dădeau foc și distrugeau, nu știu nici astăzi.

Citiți și:  Din ciclul „vietăți respingătoare”: Astăzi, un „idiot nesimțit”

● Am refuzat să scriu în ziarul Adevărul în zilele de 13-15 iunie 1990, când au apărut acele articole odioase, știute de toată lumea.

● Singurul text despre mineriadă l-am publicat pe 19 iunie, după discuții tensionate cu conducerea ziarului, care, inițial, l-a respins. Îl republic încă o dată, neavând a șterge vreun cuvânt. Așa cum poate constata orice cititor de bun-simț, n-am aprobat sau, cu atât mai puțin, aplaudat ce-au făcut minerii. Am încercat, doar, să înțeleg de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat. O fi și asta o vină…

● N-am fost niciodată ceea ce se cheamă un om de dreapta. Până la vârsta de 12 ani am fost fascinat de comunism. La 25 de ani am ajuns să consider comunismul o monstruozitate cu față umană, dar o speranță într-un partid de stânga „bun” mi-a rămas.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

561 de vizualizări

loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile