“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
POLITICA

AROGANTA MAXIMA. Dan Barna episodul cu ochelarii: ‘Este o întâmplare absolut banală. Subiect încheiat’

barna ochelari

O întâmplare absolut banală, așa explică Dan Barna episodul când un angajat al Camerei Deputaților a fost chemat să-i ridice ochelarii. Vicepremierul a declarat, pentru MEDIAFAX, că s-a gândit că își va ridica ochelarii după terminarea intervențiilor.

„Este o întâmplare absolut banală. Ascultându-l pe domnul Ciolacu, mi-au căzut ochelarii de pe pupitru și i-am lăsat acolo, gândindu-mă că o să-i iau în momentul în care se vor termina intervențiile, că mi se părea ciudat să mă ridic atunci. Am spus că oricum nu trec pe acolo parlamentari. Dar colega de alături a observat și a avut inițiativa să-i facă semn unui coleg din staff-ul Camerei (Deputaților – n.r.), pe care l-a rugat să vină să ridice ochelarii. Omul a venit, m-a întrebat unde sunt și i-am spus că sunt acolo, jos, în față. I-a luat, mi i-a dat și i-am mulțumit. Subiect încheiat”, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Barna.

El mai spune că ochelarii nu sunt permanenți, motiv pentru care nu îi purta.

„Nu aveam nevoie permanent de ei. Stăteau pe pupitru, au alunecat… Chiar m-am gândit să nu-i uit și să plec fără să-i iau”, a mai spus vicepremierul.

Vicepremierul Dan Barna a dat dovadă de o aroganță extremă, în plenul Camerei Deputaților: i-au căzut ochelarii, dar nu s-a ridicat să-i recupereze, iar o colaboratoare a chemat un angajat al Camerei să facă acest lucru. Barna i-a arătat cu degetul unde i-au căzut ochelarii, iar angajatul îi ridică.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.