Arafat, pus la zid. Acuzat de DUBLA MASURA pentru înmormântările pacienţilor cu COVID-19


Până acum, peste 1.100 de români au fost răpuşi de noul coronavirus şi, în timp familiile şi-au luat rămas bun de la cei decedați în cadrul unor ceremonii limitate la cel mult opt persoane, Biserica Ortodoxă Română a obținut de la Departamentul pentru Situații de Urgență și de la Institutul Național de Sănătate Publică o aprobare care a permis organizarea unei înmormântări cu mii de persoane.

În contextul pandeiei, autoritățile au interzis autopsiile și i-au declarat morți de coronavirus pe pacienţii are au ieşit pozitiv la teste, indiferent de cauza morţii acestora. Rudele lor i-au luat acasă în saci de plastic și i-au îngropat la înmormântări restrânse. Motivul? Autoritățile susțin că trupurile morților sunt contagioase.

Însă, de coronavirus a murit și ÎPJ Pimen, Arhiepiscopul Sucevei, la a cărui înmormântare au participat mii de oameni. Permisiunea a venit chiar de la șeful DSU, Raed Arafat, care a considerat că o astfel de derogare se impune. Cât despre cei peste o mie de morți care au fost îngropați în condiții speciale, ei bine, ei erau simplu oameni.

„Este solicitarea personală a Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. E foarte greu să refuzi când e vorba de așa ceva… Dar s-a acceptat ceva minimal, care să respecte toate regulile. Noi am acceptat în ideea că, fiind o personalitate bisericească, n-ai cum să nu accepți.

Însă acceptul nostru a fost fără vreo excepție la partea de sănătate publică. Ce am dat a fost cu respectarea distanțării sociale, cu purtarea măștii. Dacă s-au încălcat regulile la fața locului, asta nu mai ține de noi. S-a dat un document pe baza unei analize făcute de INSP. Noi nu dăm de capul nostru”, a declarat Raed Arafat pentru Recorder.ro.

Arafat: „Dacă s-au încălcat regulile la fața locului, asta nu mai ține de noi”
Traseul derogării a fost simplu și a circulat între instituții pe repede-înainte. Cererea de aprobare a unor slujbe speciale pentru ÎPS Pimen a ajuns imediat după decesul arhiepiscopului la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) – organism din care fac parte mai multe instituții și care este dirijat de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Sursa: capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

669 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
oana
oana
5 luni in urma cu

Tot felul de derogari… dar nu se face o derogare ca persoanele aflate in izolare sa fie testate si sa poata iesi mai repede din izolare. Acesti domni ,care nu au neveste si copii si nu stiu ce inseamna sa ti uncopil in casa doua saptamani, sau o femeie gravida care sa nu se poata plimba, vor sa distruga societatea, pacat ca nu se agsesc si oameni destepti printre ei. Cui se fac testele daca la cei din izolare nu se fac?