Arafat CONFIRMA dezastrul in Romania. „Suntem într-o situație disperată”

Pacienții din trei spitale din municipiul Iași se află într-o situație critică. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a confirmat dezastrul. „Încercăm să aducem butelii de oxigen pre-umplute din afara României, dacă vom reuși. În același timp, încercăm să găsim soluții interne”, a transmis Raed Arafat, duminică după-amiază, 31 octombrie, în jurul orei 14.30, în contextul în care stocul de oxigen în unitățile sanitare din teritoriu se termină.

Raed Arafat confirmă criza din spitale: România caută butelii de oxigen
„Există o criză pentru că sunt doar două firme mari care livrează oxigen în țară și una mai mică. Toate au avut probleme în livrarea de oxigen din cauza cererii mari. Încercăm să aducem butelii de oxigen pre-umplute, din afara României, dacă vom reuși. În același timp, încercăm să găsim soluții interne.”, a declarat Raed Arafat, făcând referire la situația semnalată de medicii de la Iași.

Pacienții din trei spitale din teritoriu riscă să rămână fără oxigen întrucât stocul se termină și ar mai putea fi disponibil pentru doar câteva ore, potrivit aprecierilor cadrelor medicale.

„Una din soluții este folosirea oxigenului care se folosea până acum cinci ani fără nicio problemă, de o concentrație mai mică. În loc să fie 99%, este 93%. Este un oxigen care s-a folosit și se poate folosi. Și s-a dat circulară la toți să îl folosească dacă au probleme cu oxigenul”, a mai precizat șeful DSU.

Pacienții riscă să moară: „Suntem într-o situație disperată”
Managerul Spitalului Sf. Spiridon din Iași, medicul Florin Roșu, a anunțat duminică dimineață că pacienții internați la unitatea medicală în cauză riscă să rămână fără oxigen.

„În momentul de față, din nefericire, în cadrul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași mai avem stocuri de oxigen pentru cinci ore. Ulterior, vom fi nevoiți să folosim oxigen tehnic astfel încât pacienții să poată să beneficieze de acest tratament. Am semnalat aceste neajunsuri începând din această dimineață. Dorim să găsim o rezolvare, în continuare vrem ca pacienții să beneficieze de îngrijire medicală corespunzătoare”, a transmis medicul Florin Roșu.

Managerul a transmis în urma intervenției șefului DSU, Raed Arafat, că oxigenul cu concentrație 93% poate fi recomandat pacienților, însă cel tehnic, nu. „Oxigenul tehnic conține reziduuri de ulei și alt fel de reziduuri”, a subliniat managerul spitalului.

„Suntem într-o situație disperată. Pacientul trebuie să fie îngrijit cu un oxigen medical care să aibă o anumită concentrație. În niciun caz cu oxigen tehnic. Oxigenul tehnic conține reziduuri de ulei și alt fel de reziduuri”, a spus Florin Roșu într-o intervenție la Antena 3.

Sursa: evz.ro

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *