Ape tulburi la varful MAI. Ministrul Bode ar urma să dea startul la ‘execuții’!

Potrivit surselor Bugetul.ro, ministrul Lucian Bode este tot mai aproape de a-l „executa” pe chestorul general Bogdan Despescu, actualul număr doi în Ministerul de Interne.

Surse bine informate ale Bugetul.ro au dezvăluit că șeful Ministerului de Interne i-ar fi adus astăzi anumite reproșuri lui Bogdan Despescu, unul dintre principalii vectori de imagine ai MAI pe timp de pandemie.

Totul ar face parte din planul lui Lucian Bode de a-l executa pe Bogdan Despescu.

Conform surselor noastre, Bode i-ar fi găsit deja un înlocuitor chestorului avansat la patru stele de către Klaus Iohannis, la 1 Decembrie 2020.

Cum, însă, Bogdan Despescu este una dintre nucile tari ale Sistemului, rămâne de văzut cum va juca Bode în continuare.

De altfel, în decembrie, ministrul de Interne i-a și transmis un semnal bine camuflat lui Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI.

Bode a declarar că își dorește ca în cel mai scurt timp să aibă o echipă funcțională la Ministerul de Interne, făcând referire, printre alții, și la secretarii de stat.

„Îmi doresc ca, în cel mai scurt timp, să avem o echipă completă, funcţională la MAI, mă refer la secretari de stat, subsecretari de stat, şefi de structuri. Voi continua toate proiectele de reformă demarate de ministrul Marcel Vela şi aici mă refer, evident, la ocuparea prin concurs a posturilor care în acest moment sunt ocupate prin preluare de atribuţii sau delegaţi şi foarte important şi asta va comunica domnul preşedinte astăzi, suntem implicaţi în campania naţională de vaccinare şi în aceste condiţii le-am cerut colegilor să depună toate eforturile, să contribuie cu tot ce au la dispoziţie pentru reuşita acestei campanii”, a spus Lucian Bode.

Bogdan Despescu i-a „executat” fostul coleg de liceu al lui Bode

După cum scriam și în luna decembrie, Lucian Bode nu prea îl are la inimă pe Bogdan Despescu. Motivul? Bogdan Despescu, din postura de om de bază al lui Marcel Vela, l-a executat pe Marius Florin Mihăilă, nimeni altul decât fostul coleg de liceu al lui Lucian Bode, de la conducerea Academiei de Poliție, în vara acestui an.

Sursa: bugetul.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *