Anunțul momentului! Restricţie dură pentru transportul în comun?!

Transportul public ar putea suferi modificări majore în 2022. Recent, sindicatele i-au solicitat prim-ministrului Nicolae Ciucă limitarea numărului de persoane din mașinile destinate transportului în comun.

Joi, 6 ianuarie, reprezentanții sindicatelor i-au cerut prim-ministrului Nicolae Ciucă să reglementeze problema actuală a aglomerației din mijloacele de transport în comun pe durata noului val epidemic.

Premierul României s-a întâlnit cu sindicatele într-o ședință oficială la sediul Executivului. Acolo oamenii au discutat subiecte de interes actual, respeciv: restricțiile anti-COVID-19 pentru prevenirea epidemiei și scumpirea prețului gazelor naturale în industrie, care a dus la suspendarea activității unor mari unități industriale precum Alro Slatina și Azomureș Târgu Mureș.

Se cere obligativitatea măștii de protecție la locul de muncă
Sindicatele au solicitat Guvernului să reintoducă în legislația actuală purtarea măștii de protecție la locul de muncă și obligativitatea angajatorii de a le asigura muncitorilor măști chirurgicale.

De asemenea, a fost abordată și legea salarizării pentru bugetari. Momentan, sindicaliștii și prim-ministrul au convenit ca săptămâna viitoare să aibă o noua discuție oficială, conform g4media.ro.

În ceea ce privește restricțiile anti-COVID-19, trebuie menționat că în cadrul ședinței de joi, Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă pentru o perioadă de încă 30 de zile. Noua măsură urmează să intre în vigoare de la data de 8 ianuarie. Totodată, în cadrul ședinței s-au mai decis și o serie de măsuri de protecție pentru a depăși valul 5 al pandemiei care deja a început.

Ce restricții au intrat în vigoare?
În acest context, Executivul a stabilit obligativitatea purtării măștii medicale sau FFP2, atât în spațiile închise, cât și în cele deschise. Potrivit hotărârii adoptate de Guvern, măsura privind portul măștii de protecție a fost luată la nivel european, astfel încât să asigure o bună protecție în rândul populației.

„Aceasta reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenţie a COVID-19, la nivelul Uniunii Europene. FFP înseamnă „piesă facială filtrantă” și este un standard european pentru eficiența măștii. Acest tip de mască filtrează cel puțin 94% din toți aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2”, potrivit hotărârii.

Există însă și o serie de excepții. Mai exact masca de protecție de tip medical sau FFP2 nu trebuie purtată neapărat de copiii cu vârsta mai mica de 5 ani, persoanele care sunt singure în birou, prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane.

Totodată, sunt exceptați de la purtarea măștii de protecție și:

-reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între -persoane;
-vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare dintre celelalte persoane din public;
-persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperature ridicate, umiditate crescută etc) sau activități sportive.

Sursa: capital.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.