Anunțul care cutremură toată România. Forțe de gherilă, antrenate la noi în țară? (SURSE)

Un oficial din administrația Biden a spus în această săptămână că SUA se va implica masiv în sprijinirea insurgenților ucraineni, în cazul în care Rusia va invada Ucraina. Din acest motiv, trupe de gherilă ar urma să fie antrenate și în țara noastră.

Forțe de gherilă ar urma să fie antrenate la noi
Potrivit informațiilor oferite pentru nytimes.com, sprijinul respectiv ar putea include pregătirea unor insurgenți în țările din vecinătate care fac parte din flancul estic al NATO, adică Polonia, România și Slovacia. Aceste locații ar putea permite insurgenților să intre și să iasă din Ucraina, scrie The New York Times.

Mai mult, sprijinul americanilor nu s-ar limita doar la ajutor logistic și arme. SUA și aliații NATO ar putea oferi echipamente medicale, servicii și chiar sanctuar în timpul ofensivelor rusești. Totodată, SUA se îndreaptă să ofere Ucrainei informații despre câmpul de luptă care ar putea ajuta țara să răspundă mai rapid la o invazie, au mai spus oficiali înalți ai administrației.

Citiți și:  ALERTA de ultimă oră lansata de SUA: Rusia ar putea ataca Ucraina în următoarele trei săptămâni

Amintim că administrațiile succesive ale SUA s-au străduit să limiteze sprijinul militar acordat Ucrainei în mare parte la armamentul defensiv, de când Rusia a invadat Crimeea în 2014. De exemplu, SUA au oferit aproximativ 2,5 miliarde de dolari în ajutor militar Kievului, inclusiv rachete antitanc și radare care le permit armatei ucrainene să identifice mai bine sursele de foc de artilerie. Ajutorul a inclus și bărci de patrulare și echipamente de comunicații.

Trebuie menționat că tot acest ajutor a fost calibrat pentru a nu-l provoca pe Putin, potrivit explicațiilor oferite de oficiali. În cazul în care trupele din Rusia ar trece granița, SUA ar putea oferi armament și antrenament ofensiv, potrivit sursei menționate.

Ambasada SUA i-a transmis un mesaj fără precedent lui Putin
Amintim că ambasada SUA în România a avut un mesaj categoric pentru Vladimir Putin. Rusia trebuie să se alăture restului lumii în secolul XXI. Este poziția exprimată de Ambasada SUA în România pe pagina de Facebook. În continuarea informației, se arată că în zilele noastre, națiunile suverane au dreptul de a alege liber ce aranjamente fac pentru securitatea lor, inclusiv în ce alianțe devin membre.

Citiți și:  Este alertă mondială! Biden dă SEMNALUL: Mobilizează mii de soldați, nave de război și avioane de luptă

În plus, cei de la Ambasada SUA au arătat clar că relația dintre Ucraina și NATO este o chestiune ce privește exclusiv Ucraina și cei 30 de aliați NATO. Din această perspectivă, oficialii au susținut că Rusia nu are niciun cuvânt de spus pe acest subiect!

„Rusia trebuie să se alăture restului lumii în secolul XXI. În zilele noastre, națiunile suverane au dreptul de a alege liber ce aranjamente fac pentru securitatea lor, inclusiv în ce alianțe devin membre. Relația dintre Ucraina și NATO este o chestiune ce privește exclusiv Ucraina și cei 30 de aliați #NATO. Rusia nu are niciun cuvânt de spus pe acest subiect!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA în România.

Sursa: capital.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.