Anunt transant: NU se deschide nimic!


Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a vorbit azi, la Digi 24, despre redeschiderea restaurantelor. Acesta a declarat că nu este prea optimist cu privire la deschiderea acestora.

”Evoluția cazurilor nu mă face să fiu optimist cu privire la deschiderea în interior a restaurantelor” a spus Virgil Popescu, la Digi 24. Aceasta a ținut să sublinieze că regulile de la terase trebuie respectate, având în vedere că este un risc mare dacă aceleași reguli care nu sunt respectate la terase să nu fie respectate nici în restaurante.

Ministrul Economiei nu susține închiderea teraselor
”Eu nu am o problemă din punct de vedere economic cu programul teraselor. Dacă regulile se respectă, nu cred că orarul este o problemă.

Am avut întâlniri cu industria HoReCa, am pus la punct la punct inclusiv regulile care ar trebui să fie luate în considerare pentru deschiderea restaurantelor. Le avem pregătite.”, a spus ministrul Economiei.

1 august, următorul termen de posibile relaxări
”Nu are logică să deschidem restaurantele în interior, în condițiile în care nu se respectă regulile în exterior, unde riscul de transmitere e mai greu de făcut. Nu facem decât să escaladăm evoluția cazurilor.

Evaluăm situația din două în două săptămâni.

Dacă evoluția va fi semnificativ descrescătoare, vom lua și măsurile necesare pentru o nouă relaxare. 1 august este următorul termen.”, a declarat ministrul Economiei.

Cazurile coronavirus în România, 14 iulie
Până astăzi, 14 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienți vindecați și 1.995 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Totodată, până în prezent, 658 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Până astăzi, 1.931 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 13.07.2020 (10:00) – 14.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 decese (13 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, București, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea.

Sursa: capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

225 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile