ANUNT SOCANT de la Tudorel Toader

Votul final pentru moţiunea simplă intitulată “Tudorel Toader şi PSD – ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie”, iniţiată de 91 de deputaţi PNL şi USR, va fi dat astăzi. PNL şi USR au depus moțiunea în plenul Camerei Deputaţilor pe 20 februarie.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader refuză să se ducă în Parlament la discutarea moţiunii simple îndreptate împotriva sa. De altfel, Kelemen Hunor a anunţat că UDMR îl va sancţiona pe ministrul Justiţie la vot din cauza OUG pe legile Justiţiei, despre care a spus că „nu e una raţională”. Au fost nemulţumiri şi dinspre PSD. Florin Iordache l-a întrebat pe Tudorel Toader când o să adopte o OUG pentru punerea în acord a articolelor declarate neconstituţionale de CCR în Codul Penal şi cel de Procedură Penală şi i-a cerut explicaţii în privinţa transformării Secţiei de anchetare a magistraţilor în direcţie.

“Nu sunt parlamentar şi nu ştiu dacă ar trebui să particip. Pentru ce aş face asta? Mă uit cum votează ceilalţi? Dacă votul este la o altă dată decât moţiunea, eu ştiu că nu se participă la vot dacă nu eşti parlamentar”, a declarat Tudorel Toader.

El a avut şi un mesaj pentru magistraţii care nu sunt de acord cu OUG şi modificările. “La Guvern, doamna premier a avut o întrevedere cu preşedinta CSM, preşedinta Asociaţiei Procurorilor din România, preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor, cu şeful Inspecţiei Judiciare, cu procurorul-şef de la Secţia specială de anchetă a infracţiunilor din domeniul Justiţiei. Au fost convenite, adică şi-au exprimat acordul faţă de cele cinci modificări propuse ieri. Votul a fost dat pe ordonanţă în ansamblul ei şi nu pe cele cinci soluţii pe care, în chip firesc, orice magistrat şi le-a dorit şi le-am adoptat. Eu nu l-am citit încă, dar am vorbit şi ştiu.

Ei au cerut să fie abrogată interdicţia derogărilor, nu cred acum să nu fie de acord. Au cerut abrogarea articolului 54, privind ocuparea funcţiilor de procuror de rang înalt. A fost abrogat, nu cred că azi nu sunt de acord. Ei au cerut să dispară buna reputaţie drept temei de posibilă revocare din funcţia de magistrat. Nu cred că astăzi nu sunt de acord. Au cerut o corelare legislativă privind titularul acţiunii disciplinare şi l-am abrogat. Nu cred că astăzi nu sunt de acord. Sunt convins că avizul negativ exprimă dorinţa de abrogare, rezolvare şi a altor soluţii din ordonanţă”, a mai spus Tudorel Toader.

loading...
Loading...

Nationalisti.ro

Editor Coordonator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *