Anunţ neaşteptat din MS! Criza CORONAVIRUS se poate prelungi cu 4 luni! La câte cazuri de infectare s-ar putea ajunge în România


Răsturnare de situaţie în România! Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii a vorbit despre un scenariu teribil care ar putea avea loc în România dacă oamenii nu respectă indicaţiile autorităţilor. Criza s-ar putea prelungi pe o perioadă de patru luni. Mai mult de atât, numărul infectaţilor ar putea ajunge chiar şi la 10.000 de persoane.

Nelu Tătaru, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, , a transmis, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că nu este exclus ca în România să se ajungă la 10.000 de cazuri de coronavirus și criza să se prelungească până la patru luni, însă totul depinde de ritmul îmbolnăvirilor. Acesta a mai precizat că, pentru moment, în România se poate observa o creștere a numărului de cazuri de COVID 19 destul de lentă și în rândul populației tinere.

„Un scenariu favorabil ar fi fost să ne aflăm tot în scenariul doi și în acest moment. Putem ajunge la un număr de 10.000 de cazuri, dar ar fi un scenariu sumbru dacă se va ajunge la acest număr într-un timp relativ scurt, iar atunci ne-am confrunta cu suprasolicitarea sistemului sanitar. Criza se poate prelungi chiar și cu patru luni. Încă nu am atins acel vârf pe care îl preconizează toată lumea”, a declarat Nelu Tătaru, potrivit Antena3.

Mai mult, secretarul de stat a mai transmis că autoritățile române au în vedere faptul că aproximativ 10% din cazurile de infectare cu coronavirus nu sunt declarate.

„Sunt cazurile asimptomatice. Noi avem norocul că, poate, unele dintre ele încearcă să evite comunitățile și astfel nu se înregistrează mai multe îmbolnăviri”, a mai spus Nelu Tătaru.

Creşte numărul testărilor în România

Nelu Tătaru a făcut declarații la şi la Realitatea PLUS, acolo unde a mărturisit, printre altele, că s-a înaintat propunerea că toți cei instituționalizați să fie testați, dar se extinde și testarea pentru cei cu rezultate negative la gripă. Deși astăzi s-au înregistrat primele 2 decese de coronavirus, Nelu Tătaru spune că România rămâne în același scenariu:

„Rămânem în același program, strategia implică inclusiv cazuri de deces. Avem și acum 14 pacienți în terapie intensivă din care 3 în situație gravă. Suntem într-un registru în care că medie de vârstă sunt 45 de ani, cazuri medii, ușoare, se negativeaza repede. Cei mai mulți asimptomatici. Transmitere intercomunitară am avut și la Gerota și la Hunedoara. Important e că aceste focare să rămână mici și să-i putem depista rapid.„, a declarat Nelu Tătaru.

De asemenea, Tătaru a mai spus că se dorește extinderea testărilor:

„Am extins aceste testări prin grupul de lucru, în următoarea perioada intenționăm să-i testăm toți cei instituționalizați, dar mai ales cei cu test la gripă negativ. 400 de pacienți sunt internați și testați zilnic. Personalul medical din prima linie e testat, avem în creștere un număr de cadre medicale care au fost în contact cu persoane bolnave. Spitalele au primit echipamente, în fiecare zi realimentăm stocurile. Spitalele ne raportează de 2 ori pe zi. Urmează că să putem alimenta suplimentar spitalele. Toate cadrele medicale au înțeles că simulările cu echipamente trebuie să lase locul cazurilor reale, un training foarte bine făcut despre ce facem cu aceste echipamente. „, a mai declarat Tătaru.

Sursa: capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/