ANUNT IMPORTANT PENTRU TOTI SOFERII. Cum puteti CERE DESPAGUBIRI daca va STRICATI MASINILE IN GROPI

Gropi la tot pasul pe centura Capitalei. Asta îi așteaptă pe şoferii care zilnic trec pe acolo. Puţini sunt, însă, conducătorii auto care şi cer despăgubiri Companiei Naţionale de Drumuri. Iar, când cer, procesele se tot amână. Deşi anul trecut au fost 50 de astfel de solicitări, până acum niciuna nu a fost soluţionată.

Dacă groapa în care au intrat nu a fost semnalizată, șoferii pot depune o sesizare chiar la Compania de Drumuri. Prima condiție este să cheme imediat poliţia, ca să constate incidentul.

Ar fi bine să avem și martori, sau să facem niște fotografii la fața locului și nu în ultimul rând să avem un deviz din partea unui service auto – Adrian Cuculis, avocat

Deși în fiecare an șoferii se lovesc de aceleași probleme, puțini depun sesizări. Cum s-a întâmplat şi anul trecut.

Avem 50 de plângeri de despăgubire din cauza unor avarii suferite ca urmare a gropilor din carosabil. Vorbim de sume cuprinse între 1.000 euro şi 10.000 euro – Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR

Pagubele șoferilor sunt însă mult mai mari. Între 2015 şi 2018, numai pentru roviniete au plătit 11 miliarde de lei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *