Anunț de ultimă oră. Nu pot fi majorate TOATE pensiile cu 40%!


Radu Soviani a declarat luni că nu pot fi majorate toate pensiile cu 40%, însă cele de 1.000 – 1500 RON pot fi majorate și chiar există resurse să fie majorate cu 40%, ba poate chiar cu 50%.

„S-a făcut o lege de rectificare bugetară mincinoasă, pentru că legea de rectificare bugetară spune că PIB-ul anului 2020 va crește cu 22 de miliarde de lei față de anul trecut, corespunzător unei scăderi economice de doar -1,9%, supraestimată de 4 ori căderea economică față de majoritatea prognozelor care merg la 8%.

Evident că proiectul de buget devenit lege este maculatură. Plâng copacii după lemnul care a fost tăiat, pentru a face acel proiect de buget. Cu un astfel de proiect mincinos evident nu sunt resurse pentru nimic, decât prin datorii”, a spus jurnalistul economic Radu Soviani, luni seară, la Antena 3.

Radu Soviani: Nu pot fi majorate toate pensiile cu 40%
„Dacă mă întrebați pe mine există un anumit spațiu destul de mare pentru majorarea pensiilor, nu cu 40% și nu pentru toată lumea. Asta să ne fie foarte clar. (…) Pensiile de 1.000 – 1500 RON pot fi majorate și chiar există resurse să fie majorate cu 40%, ba poate chiar cu 50%.

Este vorba despre spațiul bugetar în ceea ce înseamnă cheltuielile cu dobânzile, pentru că Banca Națională și Mugur Isărescu țin dobânzile sus afectează triplu economia României ”, a mai spus Soviani.

Jurnalistul economic Radu Soviani a făcut declarațiile luni seară la Antena 3, în cadrul emisiunii „Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *