Anunț de ULTIMA ORA făcut de Marcel Vela: Urmează sancțiuni


România trece prin clipe extrem de grele. Pandemia de coronavirus ne-a lovit dur și se pare că nu vom scăpa de COVID-19 prea curând. Guvernul anunță o decizie care va afecta toată România. Ultimul anunț al lui Marcel Vela este extrem de îngrijorător. Urmează sancțiuni importante.

Ministru de Interne, Marcel Vela, a comentat decizia CCR privind amenzile. Acesta spune că din data de 15 mai, în starea de alertă vor fi alte metode de sancţionare.

Decizia care afectează toată România
Marcel Vela spune că decizia Curţii Constituţionale privind amenzile aplicate pe perioada stării de urgenţă “afectează toată România”, el adăugând că în starea alertă vor exista metode de sancţionare.

“Nu mă afectează pe mine, afectează toată România, pentru că decizia Curţii Constituţionale este un moment în care statul sau cei care protejează sănătatea populaţiei nu mai au instrumente coercitive pentru a lua măsuri împotriva celor care încalcă regulile şi pun în pericol sănătatea publică.

Dar, repet, analizăm această situaţie cu multă celeritate şi cu siguranţă vom avea în perspectiva stării de alertă metode prin care cei care fac unele gesturi reprobabile, discutabile, încălcând regulile sau punând în pericol viaţa celor dragi, să fie sancţionaţi într-o formă sau alta, conform legii”, a declarat Marcel Vela, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Întrebat dacă după decizia CCR au mai fost aplicate amenzi, Vela a răspuns: “Au fost date câteva avertismente, fără a fi date amenzi pentru prevederile din ordonanţele militare; evident că au fost date amenzi suficiente pe alte teme care ţin de prevederi ale Codului penal sau ale Codului rutier”.

Miercuri, Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului asupra prevederilor art. 28 din OUG 1/1999, prin care au fost stabilite amenzile pentru nerespectarea restricţiilor în perioada stării de urgenţă, stabilind că acestea sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, iar stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a poliţiştilor.

″În concluzie, Curtea a constatat că prevederile art.28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie, precum şi principiul restrângerii proporţionale a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, prevăzut de art.53 alin.(2) din Constituţie”, se arată în decizia CCR.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu