Anunt de ULTIMA ORA al meteorologilor. Se schimba vremea.

meteo2

Deşi valorile termice vor creşte faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine rece vineri, iar în Oltenia, Muntenia şi Transilvania chiar deosebit de rece pentru această dată, izolat geroasă dimineaţa şi noaptea.

În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud-estul ţării şi în zonele de munte, unde doar cu totul izolat va fulgui. Seara şi noaptea, nebulozitatea se va accentua şi vor fi precipitaţii, sub formă de ninsoare în Maramureş şi la munte, local în Transilvania şi în regiunile estice. Tot în cursul nopţii, în Banat, Crişana şi Moldova, pe arii restrânse vor fi şi precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, unde va spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -8…-7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 4…5 grade în dealurile subcarpatice ale Moldovei şi Munteniei, iar cele minime se vor încadra în general între -12 şi -2 grade, uşor mai ridicate în sudul Banatului. Mai ales dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, local se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură.

LA BUCUREŞTI

Deşi valorile termice vor creşte uşor faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine deosebit de rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei şi spre sfârşitul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -4 grade, iar cea minimă va fi de -8 grade, mai scăzută în zona preorăşenească. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă şi chiciură.

LA MUNTE

Deşi valorile termice vor creşte faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine rece pentru această dată, local geroasă, mai ales dimineaţa. Ziua cerul va fi temporar noros şi doar izolat va fulgui. Noaptea, nebulozitatea se va accentua, iar precipitaţiile, predominant sub formă de ninsoare, vor cuprinde treptat toate masivele montane. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în special pe creste, unde va spulbera zăpada.

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *