ANUNT al ministrului Muncii despre pensii: Ce se întâmplă cu PLATILE pe ianuarie 2021!

Ministrul Muncii a venit cu o serie de măsuri, în contextul sărbătorilor de iarnă și programului redus al instituțiilor implicate în plata pensiilor. Ce a stabilit ministrul Raluca Turcan în privința plății pensiilor aferente pe luna ianuarie 2021.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a stabilit, împreună cu reprezentanţii instituţiilor implicate în plata la domiciliu a pensiilor, urgentarea procedurilor pentru a plăti la timp drepturile aferente lunii ianuarie 2021, având în vedere programul redus de sărbători al acestora, se arată într-un comunicat transmis miercuri de minister.

În anul 2021, pensiile vor fi achitate la domiciliu către beneficiari în intervalul 1 – 15 al fiecărei luni, potrivit reprezentanţilor ministerului.

„Ministrul Raluca Turcan a stabilit astăzi cu reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii Publice, Ministerului Finanţelor şi Companiei Naţionale Poşta Română, instituţiile care colaborează pentru plata pensiilor la domiciliul beneficiarilor, un calendar care să asigure urgentarea procedurilor pentru a plăti pensiile la timp în luna ianuarie, chiar dacă instituţiile funcţionează cu program redus de sărbători”, se menţionează în comunicat.

S-au luat măsuri pentru evitarea eventualelor întârzieri
Astfel, Raluca Turcan a adresat Ministerului Finanţelor solicitarea de a transmite în regim de urgenţă dispoziţiile bugetare privind repartizarea creditelor bugetare reprezentând drepturile de pensie aferente lunii ianuarie 2021 pe data de 4 ianuarie, din Trezoreria Municipiului Bucureşti către trezoreriile teritoriale, astfel încât creditele să poată fi înregistrate în conturile caselor judeţene de pensii în aceeaşi zi.

De asemenea, Casa Naţională de Pensii Publice s-a angajat să întocmească tot în regim de urgenţă toate ordinele de plată către Poşta Română, pentru a evita eventuale întârzieri. Conform calendarului stabilit, Poşta Română va primi în data de 4 ianuarie 2021 ordinele de plată pentru pensii, urmând a se face distribuirea la domiciliu.

Nu în ultimul rând, Companiei Naţionale Poşta Română i-a fost adresată solicitarea de a depune toate eforturile necesare, conform convenţiei încheiate cu Ministerul Muncii, pentru ca pensiile să fie distribuite la timp către beneficiari, se mai arată în comunicat.

Sursa: capital.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *