Antena3: Idioţi, sau ticăloşi?

antena3

Noua direcţie în care au apucat-o corifeii de la Antene este cea în care îşi atribuie acţiunile DNA. Vezi Doamne, de-asta sunt acum anchetaţi cei din “mafia băsistă”. Pentru că ei, justiţiarii de la Antena3, au făcut presiuni şi au prezentat la tv faptele de corupţie.

Nu s-ar fi ajuns aici fără perseverenţa şi corectitudinea lor. Ei zic nasoale despre Udrea şi Videanu de vreo 7 ani. Mare brânză face acum DNA-ul, doar le copiaza ideile.
DNA-ul acţionează acum în primul rând datorită lor. Şi, în al doilea rând, pentru că a plecat Băsescu şi s-a schimbat sistemul. Da. A venit Iohannis şi acum justiţia începe să fie liberă, a scăpat de sub papucul băsist. Cum???

Păi ce ziceaţi voi, anul trecut, seară de seară, justiţiarilor? Chiar voi, tot anul, şi mai ales în toiul campaniei electorale, până în noaptea numărării voturilor. Hai să vă aduc aminte:

Ziceaţi că Iohannis este omul lui Băsescu. Şi dacă nu iese preşedinte stăpânul Ponta, nimeni şi nimic nu se va atinge de “mafia băsistă”. Doar Ponta este salvarea. Iohannis = Băsescu, “băsiştii vor să ne dea foc la ţară. Ieşiţi repede la vot!!” (citat din pastorul Gâdea).

Aoleo! Deci, până la urmă, Iohannis nu este egal cu Băsescu?! Aţi fost doar nişte propagandişti ciorbişti? Începe să fie justiţia liberă, fără Dumnezeul Mickey Mouse preşedinte? Nu pot să cred aşa ceva.
Să fim corecţi până la capăt, dacă tot ne-am apucat. Vreţi să vă recunoască telespectatorul docil şi plăpând ca mari justiţiari, catalizatorii justiţiei?

Bine, facem şi asta. Dar în cazul campaniei electorale abjecte şi, în general, în cazul activităţii voastre de până mai ieri, cum aţi fost?
Idioţi, sau ticăloşi?

Pentru cei care poate au uitat, am AICI înregistrarea din noaptea numărării voturilor. Aia în care slugile pontiste de la Antene sufereau exorcizări în spume otrăvite. Hai să nu uităm cine suntem şi de unde am plecat. Ar fi cel mai mare păcat.

PS: De partea cealaltă a baricadei, Evenimetul Zilei de astăzi, 30 ianuarie, scrie în sfârşit despre Elena Udrea. În a paisprezecea pagină.
Rămâne cum am mai zis: Sunteţi toţi o apă ş-un pământ. Adică mocirlă. – Articol de Dani Corban, Reactii.ro

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *