“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
SOCIETATE

ANCHETĂ internă – Culmea sancţiunii în pandemie: Jandarmi care nu purtau mască au amendat doi tineri pentru că…nu purtau mască

aD04ZmFlZDFmYzI1OTU2OTUwYTIyNGM4OTY4ZmI2NGI2Yw.thumb

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Teleorman anunţă că la nivelul instituţiei vor avea loc „verificări” făcute de către o comisie, după ce pe internet au fost postate fotografii cu angajaţi ai jandarmeriei aflaţi în autospeciala instituţiei şi care nu poartă mască de protecţie, transmite news.ro.

Fotografiile au fost postate pe jurnaliştii locali din Teleorman. Conform impactnews24.ro, patru jandarmi care nu purtau masca de protecţie au oprit pentru a sancţiona doi tineri care, nici ei nu purtau măşti de protecţie, jandarmii decizând că aplice ca sancţiune câte un avertisment celor doi. Conform jurnaliştilor locali, în cele din urmă unul dintre tineri ar fi fost amendat cu 500 de lei.

Sâmbătă după amiază, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Teleorman a anunţat că jandarmii fotografiaţi sunt angajaţi ai instituţiei şi că se vor face verificări având în vedere că imaginile arată că nu au respectat măsurile de protecţie individuală în contextul crizei sanitare provocate de noul coronavirus.

„Jandarmii din imaginile la care se face referire sunt cadre militare active ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Teleorman, iar în ceea ce priveşte atitudinea cadrelor militare precum şi modul de a se manifesta fără respectarea măsurilor de protecţie individuală vă comunicăm că, la nivelul unităţii noastre s-a stabilit o comisie pentru a verifica aceste aspecte, în scopul luării măsurilor legale care se impun. Totodată, vă comunicăm faptul că nu tolerăm şi nu vom tolera nicio formă de abatere de la principiile solide pe care este clădită instituţia noastră şi vom comunica, în continuare, cu celeritate, concluziile verificărilor pe care le-am demarat”, a transmis IJJ Teleorman.

Oficialii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Teleorman dau asigurări că instituţia „îşi desfăşoară activitatea în interesul cetăţenilor, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii”.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.