Alerta pentru romani. ANAF începe pânda! Cine sunt cei vizati

La nici două săptămâni de când a preluat mandatul, noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a acordat un interviu în exclusivitate emisiunii ‘Income’ de la Antena 3. Lucian Heiuş anunţă cum vor putea fi controlaţi profesorii, cei care îşi închiriază locuinţele şi coafezele.

Lucian Heiuş admite că inspectorii ar putea rămâne la uşă, dacă nu sunt primiţi în case de cei controlaţi. Fiscul a trimis deja, prin poştă, scrisori de informare către cei care obţin venituri din astfel de activităţi.

„Este, să zicem, un proiect și de informare pe această temă. Nu cred că o să pornim foarte curând controale direcționate în această direcție, dar toți știm că este un fenomen care se practică de mulți ani cu aceste meditații și care nu sunt sub nicio formă fiscalizate, dar ele sunt de fapt niște venituri de natură salarială.

Citiți și:  ANAF a început macelul! Au tăiat în carne vie

Și atunci noi am făcut o campanie foarte intensă prin care le-am explicat profesorilor care practică acest lucru să intre în legalitate, să își înființeze un PFA. Avem un alt proiect pilot pentru județele Brașov și Constanța unde am trimis scrisori pentru persoane fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor, acele închirieri. La fel, pentru persoanele fizice care obțin venituri din saloane de înfrumusețare – și aici este pilot Bucureștiul și Ilfovul. Și să vedem care este efectul”, a declarat Lucian Heiuș, la Antena 3.

Întrebat daca inspectorii ANAF pot intra în casa unei coafeze, șeful ANAF a răspuns:

„Dacă locuința este efectiv personală, intrăm într-o altfel sferă. Este mai complicat să intri. Doar dacă îți permite proprietarul. Și acolo există întodeauna soluții pentru că în momentul în care ai o informație și ai mai mulți oameni care spun că se desfășoară acea activitate acolo, poți să faci și o impunere din oficiu și va veni persoane respectivă cu toate actele și o să aibă o discuție cu Fiscul”.

Citiți și:  Atentie! ANAF intră la rupere! Încep controale drastice. Cine sunt cei vizați

Sursa: antena3.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.