AMENZI URIASE: OMV amendează șoferii care își lasă mașinile în benzinării fără să facă consumație

Românii care au parcat în benzinărie fără să facă nici un fel de consumație s-au trezit cu amenzi acasă. Acestea au fost trimise de avocatul OMV.

Mai mulţi români au primit amenzi din partea unui celebru lanţ de benzinării care este prezent şi pe piaţa din România, pentru că au parcat în benzinărie fără să facă nici un fel de consumaţie.

Pentru moment se pare că vizate sunt persoanele din zona Linz. Amenda primită este de 231.30 euro. Până în acest moment este vorba despre cel puţin doi români care au primit o astfel de amendă.

Din informaţiile furnizate de Erich Mocanu, fondatorul organizaţiei AEBS, care luptă pentru drepturile românilor din Austria şi Germania, amenzile sosesc prin poştă şi sunt trimise de un avocat al marii companii.

„Amenda vine prin poştă şi conţine tot: număr de înmatriculare, data la care s-a întâmplat. Chiar nu-mi vine să cred că se întâmplă aşa ceva. O să merg în Austria şi o să mă fac că nu-mi găsesc portofelul în benzinărie şi o să plec. Sunt foarte curios că se va întâmpla. Este inacceptabil aşa ceva, după ce Austria a tăiat şi alocaţiile românilor vine şi cu o astfel de măsură,” a spus Erich Mocanu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *