AMANUNTE NOI DIN ANCHETA! Cine i-a procurat benzina criminalului de pe Balcescu

Ies la iveală detalii noi din ancheta crimei produse ieri dimineață, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Buzău. Există tot mai multe voci care susțin că, după ce ar fi bătut-o pe Valentina până când aceasta a rămas inconștientă, Cosmin și-a sunat un prieteni să îi aducă un litru de benzină.

Ieri noapte, suspectul de omor petrecea într-un club din București, alături de alți patru prieteni. După mesajul primit din partea celor două iubite, mesaj care l-a dat peste cap complet, Cosmin s-a întors la Buzău cu aceiași amici alături de care petrecuse. Surse apropiate anchetei susțin că băiatul a fost lăsat cu mașina la apartamentul Valentinei, după care șoferul și încă un tânăr rămas în mașină și-au continuat drumul spre casă.

Instigare sau participație indirectă?

Deși informațiile se află încă în faza de verificare, există voci din anturajul tinerilor care susțin că Radu este cel care i-ar fi dus lui Cosmin benzina necesară incendierii locuinței. Nu se știe încă dacă acesta cunoștea împrejurările din apartamentul fetei, dar se pare că tânărul a fost deja audiat.

Cadavrul carbonizat al fetei a fost transportat la morga Serviciului de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. În funcție de rezultatul acesteia, anchetatorii vor stabili dacă Valentina trăia în momentul în care focul a fost pus. – Sursa: Reporter Buzoian

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *