ALERTA. Vor curge amenzile. Terasele rămân închise. Orban, anunt de ULTIMA ORA


Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seară, după ședința la care a participat la sediul MAI, că toate instituțiile abilitate vor fi de luni încolo pe teren pentru aplicarea legii.

„La această şedinţă nu am luat măsuri, la această şedinţă am hotărât cum procedăm odată cu intrarea în vigoare a Legii 55 şi odată cu ziua de mâine. Am luat decizia de a convoca Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă la ora 7:30 dimineaţă şi decizia de a convoca şedinţă de guvern la ora 8:00.

Şedinţa CNSU şi şedinţa de guvern sunt necesare pentru a derula toate procedurile stabilite în Legea 55 pentru instituirea stării de alertă în baza legii. Hotărârea de Guvern, conform legii, este actul normativ prin care am decis să instituim starea de alertă odată cu intrarea în vigoare a legii. Şi pe cele trei zile în care a existat, nu a fost în vigoare legea, în baza Ordonanţei 21 am instituit starea de alertă.

Citiți și:  Se coace o LOVITURĂ de proporții în PNL! Cui îi este promisă funcția de premier

Decizia pe care am luat-o este aceea ca, odată cu intrarea în vigoare a legii, să instituim starea de alertă prin Hotărâre de Guvern, în condiţiile prevederilor legale care au fost stabilite de Parlament. Hotărârea de guvern, evident, va cuprinde tot ceea ce prevede legea, planul de măsuri cu cele trei anexe şi, odată cu adoptarea hotărârii de guvern, practic, rămânem în stare de alertă, o stare de alertă în care, de data asta, avem la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru a impune respectarea legilor.

Tot mâine voi convoca, după audierea mea de la Parlament, toate instituţiile care au atribuţii de control şi care au abilitarea legală de a dispune măsurile pentru respectarea regulilor stabilite prin lege şi prin hotărârea de guvern în cadrul stării de alertă.

Citiți și:  Victor Ponta dă de pământ cu Orban: Acest măscărici sinistru trebuie oprit

Toate instituţiile de control implicate vor fi pe teren şi vor impune aplicarea legii. Vom apela la toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie, pentru a ne asigura că instituţiile publice, agenţii economici, cetăţenii respectă regulile pe care le-am impus şi vom lua toate măsurile pentru a apăra sănătatea şi viaţa oamenilor.

Odată cu instituirea stării de alertă, în baza legii, practic, avem toate prevederile constituţionale necesare pentru a utiliza toate instrumentele legale, pentru a ne asigura de această respectare a legii şi de respectarea măsurilor care sunt luate în starea de alertă.ă” a spus Ludovic Orban.

Premierul a spus că toate instituțiile abilitate vor fi pe teren și vor impune aplicarea legii.

Ludovic Orban a subliniat că terasele vor rămâne închise.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

524 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile