Alerta. Un bărbat de 45 de ani a MURIT acasă la cateva ore după ce s-a VACCINAT de coronavirus cu Pfizer

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 face precizări legate de decesul unui bărbat de 45 de ani din județul Argeș, vaccinat, care a murit acasă.

Astfel, în 2 martie, bărbatul în vârstă de 45 de ani s-a prezentat, conform programării în platforma electronică, pentru administrarea primei doze de vaccin produs de Pfizer/BioNTech, într-un centru de vaccinare din Mioveni, județul Argeș.

În urma efectuării triajului medical și a examenului clinic de specialitate de către personalul vaccinator, nu au fost indicate probleme cronice de sănătate.

După administrarea dozei de vaccin, conform procedurii, bărbatul a rămas în spațiul de supraveghere postvaccinală, fără a prezenta simptomatologie, ulterior părăsind centrul de vaccinare.

Citiți și:  News alert. AL DOILEA CAZ DE DECES după vaccinare: Un bărbat de 47 de ani din Târgu Jiu

Conform datelor furnizate către CNCAV, după patru ore de la administrarea vaccinului, pacientul a fost adus cu ambulanța la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni, în urma unui episod de pierdere a conștienței suferit la domiciliu.

La sosirea în unitatea medicală, pacientul avea o stare generală bună, fără a prezenta traumatisme. În urma investigațiilor specifice complexe, acesta a rămas sub supraveghere medicală, însă în seara aceleași zile, bărbatul a solicitat externarea pe propria răspundere, contrar avizului medical.

În dimineața zilei de 3 martie, personalul medical de la Ambulanță, solicitat de familia acestuia, a declarat decesul bărbatului, la domiciliu.

DSP Argeș a sesizat autoritățile pentru efectuarea procedurilor specifice pentru stabilirea cauzelor decesului. Conform medicului de familie al acestuia, persoana se afla în evidență cu dislipidemie și valori tensionale crescute.

Citiți și:  News alert. AL DOILEA CAZ DE DECES după vaccinare: Un bărbat de 47 de ani din Târgu Jiu

Sursa: stiripesurse.ro

LASA UN COMENTARIU