ALERTA.Trupe ruse staționează ILEGAL la granița cu România. Cererea făcută la ONU


Forțe militare și armament greu staționează ilegal lângă România, deși Federația Rusă s-a angajat să repsecte deciziile luate la Summit-ul OSCE din Istanbul din 1999.
Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a cerut sâmbătă de la tribuna ONU retragerea trupelor ruseşti de pe teritoriul Transnistriei. În discursul său, rostit în cadrul dezbaterilor generale ale sesiunii a 73-a a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Filip s-a referit şi la exerciţiile militare ale Grupului Operaţional de Forţe Ruse, spunând că staţionează ilegal în Republica Moldova, împreună cu stucturile paramilitare neconstituţionale, scrie Deschide.Md.

„Astăzi, încă o dată, de la această tribună, facem apel la Federaţia Rusă să înceteze aceste activităţi ilegale şi provocatoare şi să reînceapă, necondiţionat şi fără întârziere, procesul de retragere a forţelor militare şi armamentelor sale, conform angajamentelor asumate la Summit-ul OSCE din Istanbul din 1999 şi întru respectarea obligaţiilor care derivă din dreptul internaţional şi Carta ONU”, a declarat premierul Republicii Moldova.

Citiți și:  Omenirea, în fața unui risc imens. Amenintarea „roboților ucigași”

Pavel Filip le-a mulţumit statelor care au susţinut adoptarea de către Adunarea Generală ONU a rezoluţiei privind retragerea forţelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova. „Adunarea Generală a declarat, fără echivoc, că neconformarea Federaţiei Ruse cu normele dreptului internaţional şi Carta ONU a condus la violarea făţişă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi, în consecinţă, ea trebuie să-şi retragă necondiţionat, complet şi fără întârziere armamentele şi forţele sale militare”, a subliniat prim-ministrul.

Pavel Filip a spus că retragerea completă a trupelor ruseşti va facilita procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi de reintegrare a ţării. „În pofida dificultăţilor care frânează procesul de reglementare, autorităţile de la Chişinău sunt determinate să identifice, în formatul de negociere „5+2”, o soluţie politică pentru acest conflict prelungit, generat din exterior în partea de est a Republicii Moldova”, a subliniat prim-ministrul.

Citiți și:  Rusia somează România (VIDEO)

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.