ALERTA. Teodorovici A SEMNAT! Acesti bugetari primesc BANI in PLUS


Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a semnat astăzi un ordin de ministru prin care acești bugetari vor primi bani în plus.

Astfel, angajaţii Ministerului Finanţelor Publice, exceptându-i pe cei care ocupă funcţii de demnitate publică, vor primi, lunar, o indemnizaţie de hrană în valoare de 346,66 lei/lună, care se va plăti odată cu salariul de bază, acordându-se proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară celei în care se face plata.

Acordarea indemnizaţiei de hrană este prevăzută în Legea 15/2018 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Anul trecut însă, prin Ordonanţa de Urgenţă 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene în anul 2018, instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora tichete cadou, premii şi nici indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de vacanţă prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, notează Capital.

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.