ALERTA. Taierile salariale ale BUGETARILOR vor ajunge la aproape jumatate din venituri


Săptămâna aceasta premierul Ludovic Orban a anunțat că și bugetarii vor intra în șomaj tehnic, ceea ce va înseamna o tăiere de 25% din salarii. Numai că se pare că scăderea veniturilor pentru bugetari va fi mult mai mare, ajungând până aproape de 50%. Acest fapt a fost explicat de către Cristian Vasilcoiu, fost consilier al Olguței Vasilescu.

Anunțul Guvernului Orban că bugetarii vor intra în șomaj tehnic și că vor pierde astfel 25% din salarii a produs o undă de nemulțumire între funcționari. Numai că veștile proaste nu se opresc și se pare că scăderea veniturilor va fi mult mai mare. Ajunge până aproape de jumătate conform calculelor făcute de Cristian Vasilcoiu, fost consilier al Olguței Vasilescu.

Într-o postare pe pagina sa de socializare, Vasilcoiu afirmă faptul că statul nu face cine știe de economie la buget cu această măsura și sugerează că ideea conform căreia avem un stat supradimensionat este ușor exagerată. Sub titlul ”Scurt tratat de economie”, Vasilcoiu spune că măsura anunțată de Guvern va afecta întreaga economie, inclusiv pe cea privată, primele afectate fiind băncile.

Iată ce scrie Vasilcoiu pe pagina sa de socializare:

Scurt tratat economic

”În România erau, la ultima raportare oficială, 62,7 mii funcționari publici în administrația centrală și 73,1 mii în cea locală.

Suntem pe ultimul loc în UE, cu 62 de bugetari (atenție aici intră și alte categorii plătite de la bugetul de stat din învățământ, sanatate, ordine publică) la mia de locuitori.

Revenind, tăierea salariilor funcționarilor aduce o economie de 2 bani la buget.

Iar tăierea nu e de 25%, că 75% din salariul nominal, fără sporuri, înseamnă pe venitul net o scădere de 40-45%.

Primele afectate vor fi băncile (că își vor suspenda ratele și funcționarii) și firmele private, că și bugetarii își cheltuie banii tot la privat. Și statul, că și bugetarii plătesc CAS, CASS și impozit pe venit, care merge la autoritățile locale și județene.

Implicit, privații vor avea mai puțini bani pentru salariile angajaților lor, astfel că roata disponibilizarilor se va învârti și mai tare în privat, iar statul va încasa mai puțină TVA, dar și CAS, CASS și impozite mai mici ca urmare a disponibilizarilor din privat sau scăderii salariilor. In plus, statul va plăti mai mult șomaj, fie el clasic sau tehnic.

Firmele cu încasări mai mici vor cumpăra marfa mai puțină de la furnizorii lor, iar roata se va învârti la fel în ceea ce ii priveste pe angajații lor, taxe și impozite. Și tot așa, până la producători.

Va fi un efect în lanț de pe urma caruia vor pierde și privatul și statul!

Ceea ce pare 1 leu scutit, inițial, de catre stat se transformă, imediat, în 5 lei pierduți de stat și încă 5 de privați! Că banii circulă si fac alti bani, nu stau.

Așa merg lucrurile în economie!”

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu