ALERTĂ: Scandal diplomatic România – Ungaria / Budapesta


Ministrul ungar de externe, Szijjarto Peter, l-a atacat, sâmbătă, pe ambasadorul român la Budapesta, Marius Lăzurcă, după ce acesta a trimis un mesaj de susţinere unei deputate a opoziţiei maghiare. ”Probabil de aici nu se poate coborî mai jos. Este şocantă isteria mincinoasă evidentă a ambasadorului român”, a scris ministrul ungar de Externe, potrivit News.ro.

Szijjarto Peter a publicat, sâmbătă, pe Facebook, un mesaj pe care ambasadorul român Marius Lăzurcă l-a trimis într-un grup de WhatsApp, manifestându-şi solidaritatea cu deputata Szabó Tímea, desprecare susţine că a fost atacată într-o dezbatere în Parlament, după ce a cerut explicaţii cu privire la materialele sanitare pe care Ungaria le-a trimis maghiarilor din România.

”Dragi colegi, cu certitudine ştiţi că, urmare a unei dezbateri în Parlament, Ms. Szabo Timea a primit un şir nesfârşit de de insulte şi chiar ameninţări. Am considerat acest lucru inacceptabil şi, ca urmare, am decis să-mi exprim solidaritatea”, le-a scris Marius Lăzurcă ambasadorilor din grupul respectiv, după care a postat mesajul pe care l-a transmis deputatei maghiare.

În acesta, Lăzurcă afirmă că are obligaţia de a rămâne ”în afara competiţiei politice din Ungaria” şi nu intenţionează să renunţe la această regulă, însă nu poate abdica de la ”principiile fundamentale ale decenţei umane şi ale bunului simţ”.

”Vă rog să-mi permiteţi, aşadar, să vă trimit acest modest, dar profund simţit semn al solidarităţii mele, alături de cele mai bune urări”, i-a transmis Lăzură deputatei maghiare.

Ministrul ungar de Externe l-a atacat pe ambasadorul român:

”Ambasadorul României i-a trimis o scrisoare lui Szabó Tímea, prin care îşi exprimă solidaritatea cu ea şi în care îşi exprimă speranţa că Szabó Tímea va rezista după aceste insulte. (…) Este şocantă isteria mincinoasă evidentă a ambasadorului român, dar este şi mai ruşinos că opoziţia din Ungaria şi ambasadorul român au ajuns pe o platformă comună împotriva maghiarilor din afara graniţelor. Să clarificăm faptul că opoziţia maghiară, cu Szabó Tímea în rândurile ei, şi ambasadorul român trebuie să înţeleagă limpede ca apa că maghiarii din afara graniţelor sunt parte a naţiunii maghiare. De aceea, şi în viitor îi vom ajuta exact cum am făcut-o şi până acum”.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

690 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile