ALERTA! Romania sub COD PORTOCALIU de furtuni cu grindină

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod Portocaliu de vreme rea, valabil pentru 13 de județe din centrul, estul și nordul țării. Sunt așteptate ploi torențiale, fulgere și grindină.

Fenomenele meteo severe până la ora 23:00, a fost emis Cod Portocaliu
ANM anunță instabilitate atmosferică accentuată și ploi torențiale
ANM a emis un Cod Portocaliu de vreme severă, valabil în intervalul valabil în intervalul 24 august, ora 10:00 – 25 august, ora 23:00. În cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Citiți și:  ULTIMA ORA de la ANM. Romania sub COD PORTOCALIU de ploi abundente și vijelii. Care sunt județele vizate

Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, 50…70 l/mp.

Cod Galben de vreme rea, până marți seara
Totodată, în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Potrivit meteorologilor, ANM, fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.

Citiți și:  ULTIMA ORA de la ANM. Romania sub COD PORTOCALIU de ploi abundente și vijelii. Care sunt județele vizate

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile