ALERTA METEO cu efect imediat, 30 judeţe sub avertizare de vreme severă

ANM a emis alertă meteo de ultimă oră.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un mesaj Cod Galben de vreme severă imediată pentru 30 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, zonele afectate vor fi Oltenia, vestul, centrul și nordul Munteniei, Carpații Meridionali și Orientali, Munții Banatului, Moldova, estul și sudul Transilvaniei. Alerta este valabillă până luni, 19 noiembrie, ora 22.

În cursul nopții de duminică spre luni (18/19 noiembrie) și pe parcursul zilei de luni (19 noiembrie) temporar va ninge în general moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă local mai consistent. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge în medie 45…55 km/h, în special în sudul Moldovei.

Citiți și:  Alerta METEO de ploi şi vijelii timp de două zile. HARTA zonelor afectate

În intervalul vizat vor fi precipitații în general moderate cantitativ, la început mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar în dimineața zilei de luni, 19 noiembrie, treptat ninsorile se vor transforma în lapoviță și ploaie. Temporar vântul va avea unele intensificări cu viteze în general de 40…50 km/h.

În Dobrogea, estul și nord-estul Munteniei vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 55…75 km/h. Vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, iar cantitățile de apă vor depăși local 30 l/mp.

Local și temporar, ninsori cu depunere de strat de zăpadă vor fi și în Transilvania.

Citiți și:  ALERTA METEO. Romania , maturata de FURTUNI. Cod portocaliu si galben de vreme severa

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, vom actualiza prezentul mesaj.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile