Alerta medicala. La un pas distanta de declansarea unei NOI PANDEMII. Ce este MERS-CoV

-Un alt virus ar putea declanşa o nouă pandemie
-MERS-CoV se află la doar câteva mutații distanță până la a deveni o amenințare pandemică
-Un alt virus ar putea să declanșeze o nouă pandemie. O echipă internațională de cercetători a descoperit că MERS-CoV, cunoscut și ca Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu, este la doar un pas distanță de a deveni o nouă amenințare pandemică gravă, scrie medicalxpress.com.

Descoperirea a fost descrisă de experți într-o lucrare publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

MERS-CoV a apărut pentru prima dată în 2012 în Arabia Saudită. Testele au arătat că virusul este letal, după ce aproximativ 40% dintre pacienții inițiali au murit din cauza infecțiilor. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că majoritatea infecțiilor provin de la dromaderii care, la rândul lor, au luat luat virusul de la lilieci.

Deși este alarmant, focarul de MERS-CoV a primit puțină atenție, deoarece nu părea să fie transmisibil de la om la om. De la izbucnirea focarului, cercetătorii au descoperit că până la 80% din dromaderii care au fost testați – dintre care 70% trăiesc în Africa – au anticorpi pentru MERS-CoV.

Citiți și:  O altă pandemie ar putea amenința omenirea. News alert

Totuși, rămâne un mister care este motivul pentru care nu au fost infectați mai mulți africani, având în vedere numărul mare de dromaderi și interacțiunile lor pe continentul african.

În încercarea de a elucida „misterul“, cercetătorii au colectat probe din mai multe locuri din Orientul Mijlociu și Africa, cu scopul de a găsi tulpinile virusului. Ulterior, au grupat probele din Africa și Orientul Mijlociu în diferiți taxoni.

Apoi, au comparat probele genetic și în condiții de laborator folosind celule pulmonare umane. Așa au descoperit că variantele originare arabe erau ușor transmisibile oamenilor, în timp ce variantele colectate în Africa nu erau.

După ce au analizat mai atent, au observat că modificarea prin inginerie genetică a unei variante africane pentru a avea aceiași aminoacizi a permis variantei originare din Africa să infecteze mai ușor celulele umane.

Citiți și:  O altă pandemie ar putea amenința omenirea. News alert

Ce este MERS-CoV și care sunt simptomele
Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV) este o boală respiratorie virală cauzată de un coronavirus (Coronavirusul Sindromului Respirator din Orientul Mijlociu sau MERS-CoV) care a fost identificat pentru prima dată în Arabia Saudită în 2012, potrivit OMS. Acesta manifestă forme mai severe la persoanele cu sistem imunitar slăbit, la persoanele în vârstă și la persoanele cu boli cronice precum diabetul, cancerul și bolile pulmonare cronice.

Un caz tipic de MERS-CoV include simptome precum febră, tuse și/sau dificultăți de respirație, simptome gastrointestinale. Pneumonia este frecventă, dar există și persoane infectate cu MERS care au fost raportate ca fiind asimptomatice.

Cazurile severe de MERS-CoV pot include insuficiență respiratorie care necesită ventilație mecanică și sprijin într-o unitate de terapie intensivă.

Sursa: aleph.ro

LASA UN COMENTARIU