Alertă medicala in Romania: Tratament salvator SCOS de pe lista compensatelor!

Vieţile a aproape 2.000 de oameni sunt puse în pericol, după ce un medicament folosit în tratamentul unui anumit tip de leucemie a fost scos de pe lista compensatelor. Motivul, Unifarm, singurul importator din România, nu a mai prelungit autorizaţia. Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a precizat că această decizie este un act criminal care poate ucide mulţi oameni al căror tratament este dependent de acest medicament care nu are înlocuitor.

Şi chiar cu banii în mână, pacienţii nu-l pot cumpăra pentru că nu se găseşte în farmacii, deoarece unicul importator, Unifarm, nu-l mai aduce în România.

Într-un răspuns pentru Antena 3, Unifarm precizează că a iniţiat demersurile pentru a prelungi autorizaţia.

Pe de cealaltă parte, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a precizat că această decizie este un act criminal care poate ucide mulţi oameni al căror tratament este dependent de acest medicament care nu are înlocuitor.

„Vor trece zile întregi în care vor muri oameni din cauza lipsei acestui medicament pentru că s-a trezit, într-un final, Unifarm să facă reînnoirea autorizaţiei pe nevoi speciale a acestui medicament.

Dar, oamenii pot muri în două, trei ore, dacă nu au acest tratament. A fost o mână criminală aici nu se poate, ştiindu-te unicul importator să nu iei atitudine. Ştiind că expiră autorizaţia pe nevoi speciale la acest medicament.

Unifarm-ul fiind aripa lungă, sau scurtă a Ministerului Sănătăţii, deopotrivă sunt vinovate ambele instituţii.

Acest medicament nu are înlocuitor”, a spus pentru Antena 3, Cezar Irimia, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Sursa: antena3.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație