Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
MEDICAL

ALERTĂ MEDICALĂ | Franța NU RECOMANDĂ vaccinarea cu AstraZeneca pentru persoanele sub 55 de ani

5g

Înalta Autoritate pentru Sănătate (HAS) din Franţa a aprobat reluarea „fără întârziere” a vaccinărilor cu serul anti-COVID-19 produs de compania AstraZeneca, dar recomandă rezervarea acestuia pentru persoanele de peste 55 de ani, într-un aviz publicat vineri, informează AFP.

Această restricţie a fost decisă întrucât gravele – şi rarele – tulburări de coagulare sangvină care au motivat suspendarea acestui vaccin în mai multe ţări europene au fost observate doar la persoane cu vârste mai mici de 55 de ani, a precizat Înalta Autoritate pentru Sănătate. În Franţa au existat trei astfel de cazuri, au precizat reprezentanţii HAS.

Vaccinul produs de AstraZeneca era până acum recomandat în Franţa persoanelor de peste 50 de ani, scrie agerpres.ro.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a declarat joi că vaccinul produs de compania britanico-suedeză este „sigur şi eficace”, dar a considerat că „posibilitatea unei legături între vaccin şi cazurile de coagulare intravasculară diseminată (tulburări de coagulare) şi tromboze venoase cerebrale (formarea de cheaguri în venele din creier) nu poate fi eliminată în acest moment”, au subliniat specialiştii de la HAS.

Aceste patologii sunt „foarte rare”, dar „grave” şi „nu au nimic de-a face” cu trombozele obişnuite precum flebita, a explicat medicul Dominique Le Guludec, preşedintele HAS, într-o conferinţă de presă.

Până la 16 martie, 25 de cazuri au fost recenzate în Europa, cauzând nouă decese, în rândul unor persoane cu vârste sub 55 de ani, „din care majoritatea erau femei”. În Franţa, un caz de coagulare intravasculară diseminată a fost observat la o femeie de 26 de ani şi două cazuri de „trombopenii asociate” – deficit de plachete sangvine – la un bărbat de 51 de ani şi la o femeie de 24 de ani. Toate cele trei cazuri din Franţa au fost raportate la un total de 1,4 milioane de doze administrate, au precizat reprezentanţii HAS.

În aşteptarea „datelor complementare”, persoanele din Franţa cu vârste sub 55 de ani vor trebui să se vaccineze cu alte produse, precum cele care folosesc tehnologia ARN mesager, au recomandat specialiştii de la HAS.

Prim-ministrul Jean Castex a anunţat joi că Franţa va relua vaccinările cu serul anti-COVID-19 produs de compania AstraZeneca, după concluziile anunţate de EMA.

Mai multe ţări eurpoene, inclusiv Franţa, au suspendat utilizarea acestui vaccin din cauza temerilor generate în special de riscul de formare a unor cheaguri sangvine.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.