Alerta medicala! Boala care începe să facă ravagii in lume din cauza COVID!

Pandemia de COVID-19 vine cu o nouă amenințare după care ar putea duce la anularea progresului înregistrat cu o altă boală pentru care există deja un tratament. Cu toate acestea, din cauza noului coronavirus, țările cele mai afectate de această boală au omis să o mai diagnosticheze în această perioadă.

Pandemia de COVID-19 ameninţă să anuleze progresul înregistrat în aceşti ultimi ani în lupta contra tuberculozei, până în prezent principala cauză de deces infecţioasă, a avertizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit AFP, după cum transmite Agerpres.

Angajate în lupta împotriva noului coronavirus, ţările cele mai afectate de tuberculoză au omis să o diagnosticheze, se arată în raportul anual al OMS, care estimează că această maladie pulmonară s-ar putea solda, în acest an, cu un număr cuprins între 200.000 şi 400.000 de morţi peste bilanţul de 1,4 milioane din 2019, în ciuda faptului că există tratament împotriva bolii.

O creştere cu 200.000 de morţi ar aduce lumea la nivelul din anul 2015, iar o creştere de 400.000, la cel din 2012. Toate aceste riscuri apar în timp ce progresul realizat în lupta contra tuberculozei era deja considerat prea lent chiar şi înainte de pandemia de coronavirus.

”Pandemia de COVID-19 ameninţă să submineze progresul realizat în aceşti ultimi ani. Impactul pandemiei asupra serviciilor de luptă contra tuberculozei a fost sever”, a rezumat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul raportului.

Datele colectate de OMS în ţările cel mai grav afectate arată ”o scădere drastică a raportării cazurilor de tuberculoză în 2020”, a spus acesta.

În India, ţara cu cea mai mare incidenţă, raportările săptămânale şi lunare au scăzut cu peste 50% de la sfârşitul lui martie la sfârşitul lui aprilie ca urmare a impunerii izolării la domiciliu, punctează raportul. O tendinţă similară a fost înregistrată în Africa de Sud în perioada martie-iunie.

”Întrucât COVID-19 a dus la scăderea depistării tuberculozei, guvernele trebuie să elaboreze un plan de remediere a situaţiei. Timpul scuzelor s-a terminat”, a reacţionat Sharonann Lynch, din cadrul organizaţiei Medecins Sans Frontieres (MSF).

În afara măsurilor de izolare la domiciliu, care complică accesul pacienţilor la centrele de îngrijiri, efectele negative ale pandemiei asupra serviciilor esenţiale de luptă împotriva tuberculozei sunt numeroase, iar maladia COVID-19 a pus monopol pe personalul sanitar şi resursele financiare, precum şi cele tehnice.

Deja de la începutul lui mai, departamentul Stop tuberculozei din cadrul OMS a estimat că trei luni de izolare ar putea duce la 6 milioane de noi infecţii şi la 1,4 milioane de decese în plus din cauza tuberculozei între 2020 şi 2025.

Ce este tuberculoza și cum se tratează
Tuberculoza este o boală provocată de bacilul tuberculos, care afectează cel mai adesea plămânii. Se transmite în timpul expectorării de secreţii bronhice de către persoane bolnave.

La o persoană cu o stare de sănătate bună, infecţia este deseori asimptomatică, întrucât sistemul imunitar ”ţine prizonier” bacilul, explică OMS. Atunci când se declanşează, tuberculoza pulmonară se manifestă prin tuse, câteodată cu sânge, dureri toracice, pierdere în greutate şi transpiraţii nocturne.

Este posibil să tratăm tuberculoza prin administrarea de antibiotice timp de mai multe luni, iar OMS estimează că diagnosticul şi tratamentul au permis salvarea a 58 de milioane de persoane în perioada 2000-2018.

Această afecţiune reprezintă însă una dintre primele zece cauze de mortalitate din lume în special pentru că simptomele pot rămâne benigne timp de mai multe luni.

Deşi tuberculoza afectează întreaga lume, peste 95% dintre cazuri şi de decese se produc în ţările în curs de dezvoltare.

În 2019, 44% dintre cazuri au fost semnalate în Asia de Sud-Est, 25% în Africa, 18% în ţările Pacificului Occidental şi 8,2% în ţările Mediteranei Orientale. Însă opt ţări au totalizat două treimi din cazurile noi: India, Indonezia, China, Filipine, Pakistan, Nigeria, Bangladesh şi Africa de Sud.

Doar 78 de ţări se aflau în grafic – înaintea pandemiei – pentru a atinge obiectivele fixate pentru 2020.

Afecţiunea, care este veche de când lumea, a fost contractată de un număr suplimentar de 10 milioane de persoane în 2019, în scădere uşoară în aceşti ultimi ani, precizează raportul.

Anul trecut, circa 1,4 milioane de persoane au murit de tuberculoză (dintre care 208.000 purtători de HIV), cifre de asemenea în scădere, dar ”nu suficient de repede” pentru a atinge jaloanele fixate pentru sfârşitul anului 2020 în strategia de eradicare a tuberculozei până în 2030, precizează OMS.

Capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

127 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile