ALERTA MEDICALA. 9 țări europene AU OPRIT VACCINAREA cu AstraZeneca

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat joi, la Antena 3, după ce mai multe state europene au oprit temporar vaccinarea cu AstraZeneca (Estonia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Norvegia, Italia, Danemarca, Austria, Islanda) pentru că s-a semnalat apariția unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu respectivul ser, că în România nu s-au înregistrat asemenea cazuri.

„Este vorba de un lot de vaccin de la AstraZeneca asupra căruia există această suspiciune că ar fi potențial legat de apariția unor cazuri de persoane vaccinate care au dezvoltat într-o perioadă de zece zile de la vaccinare fenomene trombotice, apariția unor cheaguri de sânge. Agenția Europeană a Medicamentului a analizat aceste cazuri și a stabilit la acest moment că nu ar fi un indiciu în ceea ce privește relația de cauzalitate”, a declarat Valeriu Gheorghiță, la Antena3.

Acesta a precizat că, până în 9 martie, la nivelul Agenției Europene a Medicamentului au fost raportate 22 de astfel de cazuri din aproximativ 3 milioane de persoane vaccinate cu vaccinul de la AstraZeneca.

„Lotul asupra căruia s-a ridicat această suspiciune și care este în evaluare presupune aproximativ 1,6 milioane de doze, care au fost distribuite în circa 17 țări europene. Aș menționa că România nu a primit doze din acest lot”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Acesta susține că, din datele pe care le are „aproximativ nouă țări europene au decis să suspende vaccinarea” cu AstraZeneca, dar nu se știe dacă este suspendată integral sau numai cea făcută cu doze din lotul respectiv.

Citiți și:  AstraZeneca, DECIZIE DRASTICA în scandalul momentului

El a indicat că este „o masura de precautie luata, pana la o analiza finala”.

„Nu vreau sa provocam ingrijorare si panica in randul persoanelor vaccinate si a celor care si-au facut programare”, a adăugat Gheorghiță.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a declarat joi agenţiei EFE că studiază în prezent semnalările primite din mai multe state ale UE privind cazuri de tromboză diagnosticate după injecţii cu vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca şi ar putea emite ”astăzi sau mâine” o recomandare privind utilizarea acestui vaccin.

Autorităţile olandeze au anunţat în aceeaşi zi un caz de tromboză în urma unei injecţii cu vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, dar nu este vorba despre un caz grav care să necesite spitalizare.

Centrul olandez care înregistrează efectele secundare ale vaccinurilor, Lareb, investighează acest caz, după ce mai devreme Danemarca a suspendat pentru 14 zile administrarea vaccinului AstraZeneca în urma înregistrării unor ”cazuri grave de tromboză” la unele persoane care au primit acest vaccin, unul fiind relaţionat şi cu un deces, dar a menţionat că nu se poate trage deocamdată concluzia că ar exista o relaţie directă între vaccin şi tromboză.

Anterior, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a asigurat că, în urma analizei preliminare, nu crede că există vreo problemă specifică cu un lot de vaccin AstraZeneca retras de Austria ca măsură de precauţie după decesul unei persoane diagnosticate cu tromboză multiplă (formarea de cheaguri de sânge). O altă persoană a fost diagnosticată cu embolie pulmonară şi au fost raportate încă două cazuri de evenimente tromboembolice după injecţii din acelaşi lot.

Citiți și:  ANUNT BOMBA. România OPRESTE vaccinarea cu AstraZeneca

Estonia, Lituania, Letonia şi Luxemburg au suspendat de asemenea vaccinarea cu doze din acelaşi lot. Potrivit EMA, 17 state membre ale UE au primit doze din lotul respectiv.

Totuşi, agenţia europeană afirmă că ”în prezent nu există indicii că vaccinarea a provocat aceste afecţiuni, care nu sunt descrise ca efecte secundare ale acestui vaccin”, şi nici nu au fost detectate cazuri similare în testele clinice desfăşurate de AstraZeneca, prin urmare consideră puţin probabilă o deficienţă de calitate a lotului respectiv, pe care îl analizează în continuare.

Comitetul pentru siguranţă al EMA investighează în prezent cazurile semnalate de îmbolnăviri după vaccinare, inclusiv toate cazurile de evenimente tromboembolice raportate de pacienţi după vaccinare.

Între timp, guvernul britanic a reacţionat afirmând că el consideră ”sigur şi eficace” vaccinul AstraZeneca, asigurând că acesta va continua să fie folosit în Marea Britanie. Această ţară a vaccinat până în prezent peste 22 de milioane de persoane cel puţin cu prima doză, Pfizer/BioNTech sau AstraZeneca.

În schimb, Norvegia a anunţat că a luat de asemenea decizia să suspende vaccinarea cu serul AstraZeneca, ca măsură ”de precauţie”. ”Aşteptăm informaţii pentru a vedea dacă există vreo legătură între vaccinare şi cazurile de cheaguri sanguine”, a explicat un responsabil sanitar norvegian.

Sursa: stiripesurse,ro

LASA UN COMENTARIU