“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONALSTIRI

ALERTA. Liber LA FURAT păduri cu aprobarea Guvernului

retrocedări ilegale păduriGuvernul a dat liber la furat păduri. Printr-o simplă semnătură a ministrului Mediului care le-a luat puterile celor care administrau pădurile protejate. E drept, planul guvernului era mai amplu, însă nu a mai ajuns la final astfel încât să protejeze pădurile.

Totul a început în luna iulie. Atunci Guvernul a scos din legislaţia de mediu noţiunea de custode şi, prin urmare, ONG-urile nu mai au voie să administreze ariile protejate din România.

Însă ministerul Mediului a uitat să mai pună ceva în loc. Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, înfiinţată în urmă cu doi ani, şi care ar fi trebuit să administreze cele peste 1000 de arii protejate din ţară este nefuncţională, informează G4 Media. Nu are nici infrastructura necesară şi nici buget. Dar astea au fost doar detalii pentru ministrul Mediului.

Şi aşa cum era de aşteptat, hoţii de lemne, mai bine sau mai slab organizaţi au mână liberă. Nimeni nu îi poate opri. Aşa că acum pe drumurile de munte se pot întâlni zeci de căruţe, camioane sau orice altfel de vehicul în care se pot căra lemne.
Iar organizaţiile de mediu, universităţile şi centrele de cercetare, pe care ordonanţa din iulie i-a înlăturat de la managementul ariilor protejate încearcă să facă ordine cu ajutorul Avocatului Poporului, acolo unde au depus sesizări. De asemenea au dat Guvernul în judecată.
Ordonanţa emisă acum trei luni a fost trimisă la Parlament pentru aprobare. A fost discutată în Senat şi a primit aprobarea acestuia săptămâna trecută şi a intrat în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, care urmează să dea aviz până pe 8 noiembrie. Ea va fi apoi discutată în plenul Camerei, care este for decizional.

Iar toate acestea au loc în contextul în care ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, se plimbă pe bani publici în America de Sud și Insula Paștelui. Gavrilescu s-a întors recent dintr-o deplasare în Chile, unde a unde a inaugurat Consulatul General Onorific al României pentru regiunea Santiago de Chile și Valparaiso. Iar pe lângă inaugurarea consulatului, Gavrilescu a vizitat, pe bani publici, și Insula Paștelui, aflată în mijlocul Oceanului Pacific, și cunoscută pentru statuile monolitice care înfățișeaza capete de om.

Ministerul Mediului transmis informația oficială despre a doua vizită abia după ce aceasta a apărut în presă. Reprezentanții instituției au transmis atunci că șefei de la Mediu i s-a cerut ajutorul din partea comunității de indigeni rapanui “pentru creșterea nivelului de ambiție în lupta globală împotriva schimbărilor climatice”.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.