Centrul britanic pentru operaţiuni maritime comerciale (United Kingdom Maritime Trade Operations – UKMTO) a anunţat marţi că are cunoştinţă de un ”incident” care este în desfăşurare în largul coastelor oraşului Fujairah din Emiratele Arabe Unite (EAU), potrivit Reuters.
Atenţionarea, bazată pe informaţii dintr-o sursă externă, recomandă extremă prudenţă navelor aflate în zonă. Centrul britanic afirmă că incidentul în desfăşurare nu este legat de vreo acţiune de piraterie, scrie Agerpres.ro.
În portul din Fujairah a acostat noaptea trecută petrolierul Mercer Street, gestionat de o societate a unui miliardar israelian, după ce joi a fost ţinta unui atac în Marea Arabiei pe care SUA, Regatul Unit şi Israelul îl atribuie Iranului, în timp ce acesta din urmă neagă acuzaţiile. Doi membri ai echipajului, un român şi un britanic, au fost ucişi în acest atac, care conform celor trei ţări care acuză Iranul a fost efectuat cu drone.
Sursa: stiripesurse.ro
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!