Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a arătat, în cadrul reuniunii Comitetului militar al Alianței Nord-Atlantice, de la Varșovia, că îmbunătățirea de apărare a NATO a flancului estic rămâne o provocare importantă.
„Am concluzionat în cadrul Alianţei că descurajarea şi apărarea necesită nu doar consolidarea forţelor, ci înseamnă şi faptul de a le avea pe teren”, a declarat Blaszczak, potrivit Agerpres.
Ministrul polonez a declarat că o prezență crescută ar „spori credibilitatea și eficiența misiunii NATO de descurajare și de apărare, fiind parte integrantă a acesteia”, adăugând că „suntem încântați că aliatul nostru american a început să reflecteze asupra scopului și eventualei naturi a unei astfel de prezențe în Polonia”.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că amplasarea unei baze militare în Polonia ar duce la creșterea nivelului de securitate în zonă.
Răspunsul Moscovei a venit prin vocea adjunctului ministrului de externe, Aleksandr Grușko, care a spus că Rusia ar fi obligată să ia măsuri suplimentare de prevenire pentru securitatea Federației Ruse.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!