ALERTA in Romania. Talon de pensie sau certificat de deces? Olguta Vasilescu, reactie FURIBUNDA

Fostul ministru Lia Olguţa Vasilescu a răbufnit după ce Guvernul PNL a înaintat posibilitatea ca vârsta de pensionare să se majoreze la 70 de ani.

Potrivit deputatului PSD, această iniţiativă este aberantă atâta timp cât în România speranţa de viaţă a bărbaţilor este de 71 de ani.

De asemenea, Olguţa Vasilescu a afirmat că societatea va reacţiona violent în cazul în care va fi aplicată iniţiativa PNL referitor la majorarea vârstei de pensionare.

„Mai grav decât orice mi se pare intenţia (Guvernului – n.r.) de a majora vârsta de pensionare la 70 de ani şi nu este o iniţiativă asumată de vreun parlamentar PNL şi nesusţinută de partid, ci este un anunţ care a fost făcut de la tribuna Guvernului României chiar de viceprim-ministrul Raluca Turcan şi care recunoaşte că modificarea va fi operată în funcţie de reacţia societăţii. Cu alte cuvinte, dacă nimeni nu ia poziţie faţă de creşterea vârstei de pensionare la 70 de ani acest lucru se va întâmpla. Este o înşelătorie, o farsă ceea ce vă vând ei şi este asumat de la cel mai înalt nivel politic, adică de la preşedintele României şi de la prim-ministru. Nu este vorba de o opţiune, ci de o constrângere care îi va forţa, practic, pe români să se pensioneze la vârsta de 70 de ani”, a spus Vasilescu, duminică, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD.

Ea a adăugat că şi acum cei care vor să muncească peste vârsta de pensionare o pot face, fie rămânând în funcţie cu acordul angajatorului, fie pensionându-se şi apoi reangajându-se.

„Într-o ţară în care speranţa de viaţă a bărbaţilor este de 71 de ani, să vii şi să vorbeşti despre ieşirea la pensie la 70 de ani este ca şi cum ai recunoaşte că, de fapt, nu mai vrei să mai plăteşti nicio pensie în România, e ca şi cum familia pensionarului ar primi la pachet primul talon de pensie cu certificatul de deces. În nicio ţară din Uniunea Europeană vârsta de pensionare nu ajunge la 70 de ani, cea mai mare vârstă de pensionare este în Franţa, 66 de ani şi 9 luni”, a menţionat aceasta.

Rareș Bogdan a avut o intervenție telefonică urgentă la Digi 24, unde a ținut să demonteze declarațiile oferite de fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

„Pe Olguța nu o suspectez de prostie și lipsa de informare, dar o suspectez de ticăloșie și șmecherie. Raluca Turcan a fost clară când a vorbit de 70 de ani. A spus „opțional”. A spus de cinci ori „opțional” în cazul unor profesori. Nimeni nu îi obligă pe români să iasă la 70 de ani la pensie.

Doamna Turcan a fost foarte clară. Noi daca nu ieșim de pe tărâmul salarii bugetari și pensii, budai și Vasilescu vor incerca sa ne torpileze . Sunt și alte teme in Romania către trebuie discutate. PNL nu a venit la putere să taie pensii și salarii, dar am venit să facem mai mult de atât”

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu