ALERTA! Florin Cîțu: Pensiile și salariile, în pericol!


Pensiile și salariile sunt în pericol. ”Pericolul destabilizării finanțelor publice vine de la programele populiste din Parlamentul României”, a spus Florin Cîțu.

”Fac un avertisment pe care eu l-am dat politicieniilor populiști, programele populiste din Parlamentul României pentru că de acolo vine pericolul destabilizării finanțelor publice.

Aceste programe, proiecte de legi, care pe de o parte scad veniturile bugetului și pe de alta cresc cheltuielile bugetului fără niciun fel de analiză fundamentată pun în pericol ce noi avem azi în buget: și plata salariilor și plata pensiilor”, a spus Cîțu, la Realitatea Plus.

Întrebat dacă pensiile vor crește așa cum prevede legea lăsată de fostul Guvern, ministrul de Finanțe a precizat că discuțiile continuă pe modul în care se va face majorarea, dar, cu siguranță, pensiile vor crește.

”Se discută despre sustenabilitate și despre echilibrul financiar al României. Toate aceste facturi depind de evoluția economiei. În acest moment, ne permitem ce facem acum. Eu voi prezenta mai multe scenarii în Guvern, dar și riscurile aferente, că uităm de ele și ne afectează pe toți. România este țara cu cea mai mare creștere din UE. Am avut un rezultat economic foarte bun. Ceea ce am făcut până acum a dat rezulate, nu spun eu, ci spun cifrele și specialiștii. Cu prudență și responsabilitate vom acționa în continuare”, a spus Cîțu.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/