“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

ALERTA. De 1 Mai politia va patrula și călare, dar și cu câini de urmă

POLITIA CALARE 6 RZV
Super desfășurare de forțe pentru a-i ține pe români în case de 1 și 2 mai. Poliția, Armata, Jandarmeria și Poliția Locală vor acționa împreună, la nivel național. Se va patrula călare, dar și cu câini de urmă. În plus, se vor survola, cu elicopterele, zonele considerate cu risc.

O adevărată armată va fi scoasă în stradă, pe autostrăzi, în gări și în alte locuri în mod tradițional frecventate, transmit oficialii ministerului Afacerilor Interne. Mesajul Monică Dajbog, purtătoatea de cuvânt a instituției, e ferm: la nivelul MAI au fost luate toate măsurile pentru a putea asigura o prezență suplimentară a efectivelor de ordine publică la nivelul întregii țări.

”Aproximativ 36.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră sprijiniți de lucrători de la alte structuri precum și de polițiști locali și de militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale vor fi pregătiți să acționeze zilnic pentru protejarea cetățenilor. Una dintre principalele misiuni va fi descurajarea persoanelor care intenționează să efectueze deplasări din alte motive decât cele prevăzute în ordonanțele militare și pot contribui astfel la răspândirea noului coronavirus.

În toată țara organizate puncte fixe de verificare și patrule mobile formate din polițiști și jandarmi. Pentru cazurile grave vor fi pregătite să acționeze 150 de grupe de intervenție formate din patru până la 10 lucrători MAI. În plus, pentu sprijin, în teren se vor afla și echipaje ale poliției și jandarmeriei canine dar și ai jandarmeriei călare”, a transmis Dajbog.

Efectivele de ordine publică vor avea în atenție traseele de deplasare către regiunile turistice, spațiile de agrement și alte zone în care, în perioade de normalitate, se organizează diferite activități în aer liber, picnicuri, petreceri. Pentru depistarea persoanelor care cu bunăștiință încalcă restricțiile de circulație, echipajele de la sol vor beneficia de sprijin aerian din partea aeronavelor Inspectoratului General de Aviație.

Polițiștii și jandarmii vor verifica, de asemenea, respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau în carantină, patrulând inclusiv în zona spitalelor și a spațiilor de carantină.

”Înțelegem că respectarea restricțiilor poate fi dificilă, mai ales cu ocazia unor Sărbători, a unor zile în care eram obișnuiți să fim alături de rude și prieteni, dar fără sprijinul cetățenilor prin asumarea regulilor de distanțare socială, există riscul creșterii numărului cazurilor de îmbolnăvire și implicit de pierderi de vieți omenești”, mai transmit oficialii MAI. Aceștia au lansat și un apel pentru informare din surse credibile.

Nu în ultimul rând, ”în ceea ce privește gestionarea situațiilor de urgență, în următoarele zile sunt pregătiți să intervină aproximativ 5.700 de pompieri cu 3.400 de mijloace auto echipate pentru diverse tipuri de misiuni precum stingerea incendiilor, descarcerare și acordarea primului-ajutor. Pentru transportul pacienților care au nevoie urgentă de asistență medicală de specialitate pot interveni elicopterele și avionul Cessna din dotarea Inspectoratului General de Aviație.

În acest sfârșit de săptămână, peste 4.500 de polițiști de frontieră vor asigura zilnic misiunile de supraveghere şi control la graniță. De asemenea, vor acționa ca forțe de sprijin alături de echipajele Poliției și Jandarmeriei, în alte misiuni operative pentru aplicarea măsurilor dispuse prin ordonanțele militare”, se mai arată în declarația de presă.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.