ALERTA. Carne cu puroi vândută de Kaufland!

Carnea cu puroi cumpărată de un târgujian din supermarket-ul Kaufland a fost importată de la o unitate din Germania.

Un cetăţean din municipiul Târgu Jiu a sesizat Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, după ce a cumpărat carne de porc din care a ieşit puroi atunci când a început s-o taie.

Alin Stănciulescu a postat pe pagina sa de Facebook imaginile cu puroiul care a apărut atunci când a tăiat carnea de porc: „Ceafa cumpărată de la Kaufland Tg.-Jiu, azi 01.09.2018. Să vedem ce o ieşi la analize, cam ce conţine, cu ce este injectată? Dacă mergem la ei …, ne dau banii înapoi, dar fără explicaţii“.

Supermarket-ul Kaufland din Târgu Jiu a fost amendat cu 12.000 de lei de către DSVSA Gorj.

Inspectorii sanitari vegterinari au constatat că ceafa de porc a fost adusă de la o unitate din Germania. Reprezentanţii supermarket-ului au notificat unitatea producătoare în legătură cu problemele identificate.

Supermarket-urile apelează din ce în ce mai des la importuri, după ce unităţile de creştere a porcilor din România sunt afectate de virusul pestei porcine.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *