ALERTA Băsescu trage semnalul de alarmă. Atac DIRECT la Klaus Iohannis


Traian Băsescu trage semnalul de alarmă. Potrivit fostului șef al statului, „suntem o națiune care riscă enorm”, în cazul încare restricțiile vor fi ridicate. Totodată, Băsescu susține că președintele Iohannis „va regreta amarnic” aceste decizii.

Fostul șef al statului a vorbit despre situația cauzată de coronavirus în România și consideră că nu au fost făcut suficiente teste pentru a se depista virusul la timp.

„În România s-a testat foarte puțin și specialiștii nu pot face o structură a bolii pe populație. Decesele au fost acasă, nu au știut că sunt bolnavi și s-au sufocat în pat. Asimptomaticii merg ca nălucii printre noi”, a spus Băsescu la România Tv.

Totodată, acesta atrage atenția că riscul de transmitere al virusului este unul foarte mare, iar numărul deceselor confirmate până în prezent este unul destul de ridicat. În opinia sa, de vină este „testarea insuficientă”.

„Riscul de a transmite boala este uriaș. Fondul problemei este testarea insuficientă. Instinctul îmi spune că situația este mult mai gravă decât se vede.

Indiscutabil numărul de morți e mai mare. Deja am văzut public vreo trei persoane despre care s-a constat că erau infectate după câteva zile de la deces”, a adăugat Băsescu.

„Iohannis va regreta”
Traian Băsescu consideră că „izolarea trebuie să rămână”, altfel mii de persoane vor avea de suferit. Fostul șef al statului mai atrage atenția că în cazul în care restricțiile vor fi ridicate, situația se va agrava, iar președintele Iohannis „va regreta amarnic”.

„Să nu auzim de redeschiderea școlilor pentru că nu o să țină copiii masca pe față și să găsim soluția pentru asimptomatici.

Suntem o națiune care riscă enorm dacă ridică restricțiile din populism. Dacă cedează și pe 15 liberalizează circulația, va regreta amarnic,numai că nu el se va îmbolnăvi”, a adăugat Băsescu.

Sursa: capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu