ALERTA Anunțul care îl va înfuria pe Putin, în plin război

NATO ar putea primi Finlanda și Suedia în alianța sa, deși autoritățile de la Moscova amenință că acest lucru ar necesita „reechilibrarea situației prin propriile măsuri”. Mai mult, aderarea nordicilor s-ar putea petrece în vara lui 2022. În iunie 2022, Finlanda este așteptată să depună cererea de aderare la NATO, urmând ca Suedia să facă același lucru, ulterior, conform The Times.

Decizia de a primi Suedia și Finlanda în NATO vine ca o consecință directă a deciziei Rusiei de a invada Ucraina, iar măsura este sprijinită de SUA, ce dorește extinderea Alianței la 32 de membri.

SUA sprijină aderarea Finlandei și Suediei la NATO
Demnitari din SUA declară că intrarea în Alianța Nord-Atlantică a celor două state din Europa „a fost un subiect de conversație în mai multe sesiuni” ale miniștrilor de Externe ai Alianței, reuniți săptâmâna trecută, întâlnire la care au participat și reprezentanți ai statelor Finlanda și Suedia.

În iunie 2022, Finlanda este așteptată să depună cererea de aderare la NATO, urmând ca Suedia să facă același lucru, ulterior.

„Rusia nu este vecinul pe care îl credeam”, a transmis Sanna Marin, premierul Finlandei, astfel că țara sa a hotărât să reconsidere poziția cu privire la NATO.

Suedia revizuiește politica de securitate
Mai mult, Suedia pregătește revizuiri în ce privește politica sa de securitate, iar aceste măsuri se așteaptă a fi finalizate până la sfârșitul lunii mai 2022.

„Nu exclud în niciun fel aderarea la NATO”, transmitea, în urmă cu două săptămâni, premierul Suediei, Magdalena Andersson.

Dat fiind faptul că Finlanda are o graniță comună cu Rusia de 1.300 de kilometri, fiind ţara din UE cu cea mai lungă graniță cu ţara agresoare din conflictul cu Ucraina, aderarea la NATO ar putea reprezenta o puternică lovitură recunoscutului inamic din Est.

Rusia anunță că va trebui să reechilibreze situația
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Rusiei, declara joi că dacă Suedia și Finlanda vor să adere la NATO și fac demersuri în acest sens, atunci țara sa va trebui să „reechilibreze situația” prin mijloace proprii.

„Va trebui să ne facem flancul vestic mai sofisticat în ceea ce privește asigurarea securității noastre”, spune Peskov, conform Sky News.

Totuși, oficialii de la Moscova nu cataloghează aderarea acestor state la NATO drept aducând o amenințare de natură existențială la adresa Rusiei, astfel că utilizarea armelor nucleare nu ar fi justificată de o astfel de decizie de politică externă, conform Mediafax.

Sursa: evz.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *