Adjunctul IPJ Olt care a participat la căutarea Alexandrei, dat afară din Poliţie. Reacţia sindicatului la adresa ministrului Vela: „Un infractor. N-are ce căuta acolo“

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat în debutul şedinţei de guvern de marţi, 4 ianuarie 2020, că adjunctul IPJ Olt din perioada în care Gheorghe Dincă a omorât-o pe Alexandra Măceşanu a fost dat afară din Poliţie. Reacţia sindicatului care îl apără pe poliţist este extremă.

Ministrul Marcel Vela a anunţat că Nicolae Alexe, cel care s-a aflat la comanda IPJ Olt în 25 iulie 2019, ziua în care s-au început căutările Alexandrei Măceşanu – fata din Dobrosloveni ucisă de Gheorghe Dincă, a fost destituit din poliţie.

„Ieri s-a finalizat materialul în Consiliul de Disciplină, astăzi inspectorul general al IGPR a emis decizia de destituire din poliţie pentru adjunctul şef al IPJ Olt, cel care a fost la comanda acţiunii în ziua tragică, Nicolae Alexe. Urmează şi ceilalţi care sunt în concedii medicale” , a anunţat ministrul la începutul şedinţei de Guvern.

Decizia, deşi prin intermediul televiziunii a ajuns şi la IPJ Olt, nu a ajuns însă pe căi oficial la cel direct vizat, a declarat vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual Olt, Cristel Ioţu, cel care l-a reprezentat pe poliţist pe perioda cercetării disciplinare.

„Noi n-avem legi în ţara asta, despre ce vorbim?! Vela nu ştie ce vorbeşte, să se ducă la primărie la el, să stea acolo. Marcel Vela să ţină minte că se antepronunţă şi a mai şi dat date cu privire la audierea domnului Nicu Alexe, într-o miercuri, acum două săptămâni, şi înseamnă infracţiune. Un infractor de genul ăsta n-are ce să caute acolo, pentru că ancheta disciplinară este nepublică, să reţinem, există un articol, 304 C.P., prin nedivulgare. Şi domnul Marcel Vela şi-a permis să iasă la România TV să spună lucruri, acum văd că-şi permite în continuare. Ăsta-i statul de drept pentru care s-a pledat şi văd că statul de drept este călcat în picioare chiar de către cei care l-au invocat. (…) De săptămâna trecută se ştia că vor fi demişi. Asta e antepronunţare. Ori facem cercetare, ori n-o mai facem. Plecăm toţi acasă şi să rămână domnul Vela. Fiind apărătorul lui, eu trebuia să fiu încunoştinţat în primă fază, eu şi el, cei direct implicaţi. Eu înţeleg să fii politician, dar de la a fi politician şi până la a vorbi gura fără tine e mult lucru“, a spus Ioţu.

Nicolae Alexe era, la momentul la care în urma anunţului părinţilor Alexandrei Măceşanu că fata a dispărut s-au început căutările (cu cel puţin 12 ore întârziere însă) inspector şef-adjunct al IPJ Olt şi se afla la comanda IPJ Olt, titularul postului, Cristian Voiculescu, fiind la acel moment în concediu. La o zi de la descinderea în curtea lui Gheorghe Dincă au apărut informaţii potrivit cărora Nicolae Alexe a apelat pe what s app la cunoştinţe din lumea interlopă pentru a fi ajutat la căutări, fiind acuzat, alături ed procurori şi ed şefii poliţiei Caracal, că a participat al decizia de a nu intra în curtea lui Dincă încă de la momentul identificării acesteia.

Vezi: Vasta retea de PROSTITUATE DE LUX a SRI-ului si DIPI. Profituri anuale de milioane de euro din prostitutia de lux! Centrul Istoric din Bucuresti: zona controlata in totalitate de SRI!

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu